Intră acum și în grupul de
Primarul PDL al municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, a fost ales, vineri, preşedintele Ligii Aleşilor Locali din PDL Suceava, în timp ce primarul municipiului Vatra Dornei a fost ales preşedinte executiv.
Deşi este numărat la primari PDL, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, nu apare nici în structura de conducere şi nici ca participant la şedinţa organizată vineri de PDL Suceava.
Potrivit unui comunicat al PDL Suceava, organizaţia şi-a constituit vineri Liga Aleşilor Locali, ai cărei membri sunt primarii şi viceprimarii, consilierii locali şi judeţeni.
În judeţul Suceava PDL are 59 de primari, 599 de consilieri locali şi 15 consilieri judeţeni, fiind organizaţia cu cei mai mulţi primari PDL din ţară, precizează sursa citată.
În cadrul Ligii vor fi stabilite atitudinile şi poziţiile ce urmează a fi exprimate de către PDL în cadrul consiliilor judeţene şi locale şi a comisiilor de specialitate ale acestora şi vor fi elaborate diferite proiecte de interes pentru comunităţile locale.
La nivel judeţean, Liga Aleşilor Locali ai PDL este condusă de un Birou Judeţean de Conducere.
În conducerea Ligii Aleşilor Locali ai PDL din judeţul Suceava au fost aleşi primarii Aurel Olărean – Rădăuţi, Ilie Boncheş – Vatra Dornei, Tomiţă Onisii– Liteni, Valeruţ Ţăranu Hofnăr – Solca, Dănuţ Solcan – Mitocu Dragomirnei, Anton Curic – Bosanci, Neculai Florea – Horodniceni, Nicolae Perju– Rădăşeni, Gheorghe Luţă– Dorneşti, Viorel Pintiliuc – Burla, Zaharie Rusu – Bilca, Daniel Olaru– Hânţeşti, Angelica Fădor– Iacobeni, Nicolai Baltag – Vama. Preşedinte a fost ales Aurel Olărean, primarul municipiului Rădăuţi, iar preşedinte executiv Ilie Boncheş, primarul municipiului Vatra Dornei.
PDL Suceava precizează că primarii au arătat problemele cu care se confruntă primăriile din judeţul Suceava – blocarea investiţiilor, alocări bugetare necorespunzătoare, riscul de intrare în insolvenţă, iar unii primari au reclamat şi faptul că sunt ţinta unor acţiuni de control abuzive şi de intimidare.
Primarii au apreciat ca extrem de benefică iniţiativa legislativă a lui Gheorghe Flutur depusă la Parlament, prin care impozitele agricole să rămână venituri la primării, exprimându-şi speranţa că şi majoritatea USL din Parlament va vota acest proiect de lege.
Preşedintele Gheorghe Flutur a propus ca Liga Aleşilor Locali ai PDL să se reunească lunar, în toate zonele judeţului Suceava. La propunerea lui Aurel Olărean, următoarea întâlnire va avea loc în luna octombrie la Rădăuţi, se mai arată în comunicat.
Intră acum și în grupul de