Flutur cere ministrului Transporturilor sa anunte obiectivele care vor fi finantate in 2014 in judetul Suceava si sa nu abandoneze autostrada Siret-Bucuresti


Intră acum și în grupul de

Preşedintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a cerut, luni, în plenul Senatului, ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, să facă publice obiectivele pe care acest minister le va finanţa în 2014 în judeţul Suceava, dar i-a solicitat să nu abandoneze proiectul autostrăzii Siret-Bucureşti. „Consider că  nu trebuie abandonate demersurile pentru construcţia autostrăzii Siret – Suceava – Focşani – București.Acest tronson de autostradă este o necesitate nu doar pentru judeţul Suceava, ci şi pentru toţi cei peste cinci milioane de locuitori din judeţele Moldovei, pentru a se asigura o legătură rapidă şi directă cu Bucureştiul”, a arătat Flutur.

flutur 2-2013

El subliniază că tronsonul de autostradă Suceava-Roman-Bacău-Focşani, face conexiunea cu coridorul IX.

„Începând cu anul 2014 există o importantă oportunitate de finanţare prin accesarea de fonduri europene prin Programul TEN-T, motiv pentru care am solicitat alocarea de la buget, în primă fază,  a sumei de cinci milioane lei pentru întocmirea studiului de fezabilitate”, a mai spus Flutur.

El a adăugat că fără acest studiu de fezabilitate se blochează practic din fașă această investiţie, iar prin anularea investițiilor se accentuează decalajele economice și sociale dintre judeţele din Moldova şi celelalte zone ale ţării.

 În interpelare, Gheorghe Flutur solicită ministrului Ramona Mănescu, să precizeze dacă este în atenția Ministerului și a Guvernului acest tronson de autostradă, să precizeze şi dacă  se are în vedere alocarea de fonduri pentru studiul de fezabilitate la prima rectificare de buget sau prin Legea bugetului pe anul 2014 şi să prezinte obiectivele pe care le va realiza Ministerul Transporturilor în judeţul Suceava în anul 2014, direct sau prin unitățile coordonate sau subordonate.


Intră acum și în grupul de