Ardeleanu: „Vad 2014 ca pe un an al competitiei, pe toate planurile”


Intră acum și în grupul de

ardeleanu

Deputatul PDL de Suceava, prof.univ.dr. Sanda Maria Ardeleanu, consideră că 2014 va fi un an al competiţiei şi se arată încrezătoare că blocajele crizei financiare vor dispărea. „Am început 2014 cu o sumedenie de proiecte, dar, mai ales, cu gândul bun că ce nu am putut finaliza până acum, voi reuși în acest an. Văd 2014 ca pe un an al competiției, pe toate planurile, în toate domeniile. Este un an în care vom putea acționa, fiecare după competențele sale, deoarece blocajele crizei vor dispărea, unul câte unul”, a scris parlamentarul democrat-liberal într-o postare pe blogul său.

Ardeleanu a exemplificat cu unul dintre proiectele sale importante din acest an şi anume desfășurarea, la Suceava, a Reuniunii Adunării Parlamentare a Francofoniei, Regiunea Europa, având ca temă „Francofonia tinerilor”. „La sfârșitul lui martie, Zilele Francofoniei la Suceava, vor aduce un important număr de parlamentari europeni, iar pregătirile noastre sunt în toi”, arată deputatul PDL pe blogul personal.


Intră acum și în grupul de