Intră acum și în grupul de
Deputatul PDL de Suceava, prof.univ.dr. Sanda-Maria Ardeleanu, a anunţat, marţi că în perioada 14-25 ianuarie, în municipiul Suceava, precum și în orașele Fălticeni, Rădăuți, Siret, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, se defășoară un important eveniment de caritate, primul de această anvergură, și anume: consultații oftalmologice gratuite (măsurarea tensiunii oculare, depistarea problemelor oftalmologice grave, posibilitatea achiziționării de ochelari de vedere cu plata în rate și cu reduceri importante).
Parlamentarul democrat-liberal a declarat, într-o conferinţă de presă, că evenimentul se realizează printr-un parteneriat între firma LENT OPTIK și Organizația Județeană de Femei a PDL Suceava. Potrivit lui Ardeleanu, consultaţiile au loc în sediile PDL și birourile parlamentare ale parlamentarilor PDL din localitățile precizate mai sus. „Ne bucurăm să putem oferi cetățenilor județului Suceava aceste consultații gratuite care se adresează și persoanelor cu venituri modeste care nu ar putea avea acces la acest gen de consultații în regim cu plată”, a ţinut să sublinieze deputatul PDL de Suceava.
Firma Lent Optik, prin specialiștii săi, furnizează produse de optică medicală și servicii aferente (servicii de consultație, determinare dioptrii și montaj gratuite precum și o gamă largă de rame și lentile) care diminuează problemele de vedere și optimizează calitatea vieții persoanelor, care din diverse motive suferă de o stare de disconfort ocular.
Intră acum și în grupul de