Vasile Ilie: USL pregateste la referendum „noaptea voturilor lungi”


Intră acum și în grupul de

Vicepreşedintele PDL Suceava, Vasile Ilie, a declarat, joi, la emisiunea Ora de politică de la Intermedia TV că şi dacă se va organiza referendum pentru adoptarea modificărilor la Constituţie o săptămână nu s-ar putea întruni peste jumătate din electorat pentru validarea referendumului întrucât populaţia este descurajată.

Ilie a spus că în cazul modificării Constituţiei şi comasării referendumului de adoptare odată cu alegerile europarlamentare USL este serios în intenţii deşi intenţiile nu sunt chiar cele bune pentru că Uniunea Europeană a recomandat ca alegerile europene să nu fie suprapuse cu alte evenimente electorale.

El a arătat că se doreşte referendum pe parcursul a două zile pentru ca USL să încerce să adune mai mult de jumătate din electorat la vot.

vasile ilie 2

„Şi o săptămână dacă ţine votul nu se va întruni peste 50 la sută. USL s-a compromis foarte mult pentru că nu şi-au ţinut promisiunile. Populaţia este descurajată să vină la vot”, a spus Ilie.

El consideră că USL pregăteşte ca noaptea se sâmbătă spre duminică din perioada referendumului să fie „noaptea voturilor lungi”.

„USL va face tot posibilul să aducă, pe hârtie, jumătate din electorat la vot”, a mai spus liderul democrat liberal sucevean.

Ilie a mai declarat că apariţia dosarului vicepremierului Liviu Dragnea care este judecat pentru fraude la referendumul din 2012, va da de gândit celor care ar intenţiona să mai încerce fraude la alegeri.


Intră acum și în grupul de