PP-DD Suceava rămâne din nou fara presedinte, a 4-a oara in ultimii 2 ani


Intră acum și în grupul de

După plecarea senatorului PP-DD, Vasilica Steliana Miron, la PNL, Organizația Județeană Suceava a PP-DD a rămas din nou fără președinte, iar situația la vârful organizației este neclară.

Vicepreședintele Organizației Județene, Mihai Artene, consilier județean PP-DD, ne-a declarat că plecarea senatoarei Miron a fost surprinzătoare și neașteptată și că ”am aflat din presă de asta”.

Vasilica Miron

Deocamdată, PP-DD nu a avut nici un fel de reacție, nici la centru și nici la nivel județean, cei 3 consilieri județeani ai partidului urmând a se întâlni în perioada următoare pentru a-și stabili un lider interimar.

”Deocamdată, nu am stabilit nimic. Va trebui să ne întâlnim ca să vedem ce e de făcut în continuare. E clar că vom strânge rândurile și va trebui să vedem cine mai e cu noi si cine nu. Sper să reușim să facem asta cât mai repede posibil”, a mai spus Mihai Artene.

Este pentru a patra oară, în mai putin de doi ani, când PP-DD Suceava rămâne fără președinte la nivel județean, ultimele două dezertări mari fiind a celor doi parlamentari, deputatul Cezar Cioată, care s-a aciuat la PC și Vasilica Miron care a plecat la PNL deși, în urmă cu doar o săptămână, aceasta anunțase că nu pleacă sub nici o formă din partid și că ”rămân ultima ca să sting lumina”.

 


Intră acum și în grupul de