Intră acum și în grupul de
Liderul PMP Suceava, Corneliu Popovici, a declarat, vineri, că liderul Forţei Civice Suceava, Ovidiu Milici, va fi mâna sa dreaptă pentru unirea dreptei politice. La conferinţa de presă organizată de PMP Suceava, preşedintele organizaţiei, Corneliu Popovici, a arătat că l-a invitat şi pe liderul Forţei Civice Suceava, Ovidiu Milici, „prieten şi coleg” cu care a început un proiect politic local.
La rândul său, Ovidiu Milici, a spus că judeţul Suceava va trebui să fie un exemplu de bună practică pentru unificarea dreptei, apreciind că doar unită, dreapta politică va putea demola USL. „Colosul USL poate fi demolat prin unirea forţelor de dreapta”, a spus Milici care şi-a exprimat încrederea că la alegerile europarlamentare din luna mai, organizaţia suceveană a PMP va fi „surpriza politică plăcută”.
Cei doi, Popovici şi Milici, au fost vicepreşedinţi ai organizaţiei PSD Suceava, primul părăsind partidul în 2009, când a refuzat să demisioneze din Guvern unde era secretar de stat în Ministerul Turismului condus de Elena Udrea, iar cel de-al doilea a fost purtător de cuvânt al PSD Suceava până în toamna anului 2012 când a intrat în Forţa Civică şi a candidat la alegerile parlamentare din partea ARD pentru funcţia de deputat obţinând 15 la sută din voturi.
Atât Popovici cât şi Milici au fost întrebaţi cum vor putea coagula dreapta politică atât timp cât ei s-au făcut cunoscuţi în politică prin activitatea în PSD, aceştia răspunzând că doctrina are mai puţină importanţă dacă scopul acţiunilor este pentru o cauză dreaptă.
Milici a mai arătat că pentru coagularea dreptei este necesar ca cei din Forţa Civică să se alăture Partidului Mişcarea Populară şi că a transmis acest mesaj şi conducerii centrale a Forţei Civice. “La Suceava, FC a fuzionat de facto cu PMP, dar nu de jure. Dacă cei de la Bucureşti nu vor înţelege că asta e soluţia, voi trece şi cu actele la PMP”, a spus Milici care a adăugat că şi mare parte din organizaţia FC Suceava se va înscrie în PMP.
Liderul PMP Suceava a precizat că organizaţia judeţeană are 1.900-2.000 de membri şi are structuri în 60 la sută din localităţi.
Corneliu Popovici a mai spus că foarte mulţi dintre aleşii locali ai PDL Suceava se regăsesc în Fundaţia Mişcarea Populară, el evitând să-i nominalizeze. „Dacă spun nume, vă daţi seama ce jihad va începe”, a precizat Popovici.
Intră acum și în grupul de