Petru Luhan: „Studentii romani din Marea Britanie se tem ca vor fi exmatriculati sau chiar expulzati”


Intră acum și în grupul de

 petru luhanEuroparlamentarul PDL de Suceava, Petru Luhan, a efectuat, săptămâna trecută, o vizită de urgență la Londra pentru a veni în sprijinul miilor de studenți români afectați de sistarea împrumuturilor de studii și de întreținere. Eurodeputatul democrat-liberal arată îmtr-un comunicat de presă că a vizitat două colegii londoneze și a ascultat problemele a sute de studenți. Luhan susţine că deși fuseseră planificate și aprobate vizite în alte două campusuri, conducerea a interzis în ultimul moment vizita și a refuzat orice dialog cu europarlamentarul și cu studenții. „Sunt îngrozit  de discriminarea studenților români de la colegiile britanice. Sunt victime ale retoricii anti-românești, se tem că vor fi exmatriculați sau chiar expulzați. Sunt discriminați din momentul în care spun că sunt români și sunt defavorizați chiar și când încearcă să-și găsească un loc de muncă”, a declarat europarlamentarul, solicitând autorităţilor române să găsească o soluţie la abuzurile împotriva românilor.

 Luhan a atras atenţia că pentru a putea beneficia de împrumutul de întreţinere studenţii români au trecut printr-un proces de verificare a eligibilităţii şi a rezidenţei şi se întreabă de ce pentru cererile lor, aprobate în urmă cu unul sau doi ani, sunt acum somaţi să aducă dovezi suplimentare. „Modul în care autorităţile britanice au schimbat regulile odată cu expirarea restricţiilor pentru români este absurd, imoral şi împotriva valorilor europene „, a mai spus Luhan.

 El a mai remarcat că deşi cei mai mulţi studenţi au depus deja actele suplimentare solicitate, împrumuturile sunt în continuare sistate, iar conturile bancare le-au fost blocate.  „Mai grav este faptul că, în practică, suspendarea îi afectează doar pe studenţii români şi bulgari, un semn clar de discriminare”, a mai declarat eurodeputatul.

 El a stabilit cu studenţii români un plan de acţiuni care prevede sesizarea Comisiei Europene privind sistarea creditelor pentru studenţii români, solicitând declanşarea procedurii de infringement împotriva Marii Britanii, dar şi o scrisoare deschisă adresată premierului britanic David Cameron şi ministrului universităţilor David Willets, solicitându-le deblocarea urgentă a creditelor pentru studenţii români.

 Totodată, Luhan solicită din nou ministrului de Externe, Titus Corlăţean,  să meargă de urgenţă la Londra pentru a dezamorsa criza anti-românească.

Ministerul Afacerilor Externe a sesizat Comisia Europeană cu privire la măsura de suspendare, în Marea Britanie, a unor împrumuturi pentru studenţii români.

Conform unui comunicat MAE, în continuarea demersurilor efectuate la nivel bilateral, Ministerul Afacerilor Externe a făcut în cursul zilei un demers de sesizare a Comisiei Europene cu privire la modul în care a fost pusă în aplicare, în Marea Britanie, măsura de suspendare a unei anumite categorii de împrumuturi acordate de guvernul britanic studenţilor europeni înscrişi în unităţi de învăţământ superior din această ţară.

 Astfel, în cadrul unei scrisori adresată comisarilor europeni pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, Viviane Reding, şi celui pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret, Androulla Vassiliou, Ministerul Afacerilor Externe a solicitat Comisiei Europene, în calitatea sa de gardian al Tratatelor, clarificări cu privire la conformitatea acestei măsuri cu acquis-ul comunitar.

  Ministerul Afacerilor Externe urmăreşte în permanenţă, atât în contextul discuţiilor bilaterale, cât şi la nivelul Uniunii Europene, aplicarea completă şi nediscriminatorie a drepturilor fundamentale, instituite prin Tratate, ale cetăţenilor Uniunii, inclusiv acela de a se deplasa în scopul de a munci şi de a studia în alte state membre. În acest sens, MAE urmăreşte cu atenţie ca măsurile luate în această privinţă de autorităţile din statele membre să nu fie discriminatorii faţă de cetăţenii români, se arată în comunicat.

  Conform sursei citate, în demersul efectuat la Comisia Europeană, Ministerul Afacerilor Externe a avut în vedere şi îngrijorările exprimate de studenţi români înscrişi în instituţii de învăţământ superior din Marea Britanie care se consideră discriminaţi în raport cu colegii lor, cetăţeni ai celorlalte state membre UE.

  Recent, autorităţile britanice au luat decizia de suspendare a împrumuturilor pentru întreţinere (maintenance loans) pentru studenţii din statele membre UE, în scopul verificării legitimităţii acestor împrumuturi. Măsura se aplică studenţilor români şi bulgari care studiază în toate formele de învăţământ superior din Marea Britanie, atât colegii private cât şi universităţi de stat, precum şi studenţilor proveniţi din restul statelor membre UE care studiază doar la colegii private.


Intră acum și în grupul de