Intră acum și în grupul de
PDL şi PNL vor trebui să-şi susţină reciproc candidatul care va ajunge în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, a declarat, miercuri, prim-vicepreşedintele PDL Suceava, Orest Onofrei. „În turul doi la prezidenţiale, e clar că dacă iese omul PNL, noi cei din PDL vom susţine omul lor şi invers. Mi se pare normal aşa”, a afirmat Onofrei într-o conferinţă de presă.
El a arătat că a asistat la o premieră în viaţa politică, la înfiinţarea unei uniuni politice, USD, în cadrul altei uniuni, USL. „S-a făcut USD, care este USL fără liberali, iar în viziunea PSD dreptate până la capăt înseamnă ca PSD să guverneze singur”, a spus Onofrei care consideră că PNL trebuie să pună în aplicare celălalt slogan, „Revoluţia bunului-simţ” şi să părăsească guvernarea”.
Liderul PDL Suceava consideră că PNL ar trebui să înţeleagă, la limita bunului-simţ, că dreapta trebuie să creeze o alternativă viabilă pentru că struţo-cămila USL este nenaturală şi nu aduce nimic bun pentru populaţie. „PD a adăugat un L la numele partidului, în timp de USL a înlocuit L cu D”, a spus Onofrei care arată că această acţiune a PSD este o invitaţie către PNL să iasă de la guvernare.
El a arătat că înfiinţarea USD este coagularea stângii în vederea alegerilor prezidenţiale din acest an şi crede că apele ar trebui separate, între stânga şi dreapta. „PNL ar trebui să facă ceea ce este natural de făcut. Să iasă de la guvernare şi să adune dreapta politică”, a spus liderul democrat-liberal sucevean care crede că ar trebui refăcută dreapta politică pentru a se asigura stabilitate politică şi o viitoare guvernare.
Prim-vicepreşedintele PDL Suceava consideră că singurele partide de dreapta sunt cele validate şi care sunt consacrate, PNL şi PDL şi că nu mai crede într-o mare coaliţie formată din „sateliţi care vin fără zestre, dar cu pretenţii”. „Ar trebui să existe fuziuni după fuziuni şi o dreaptă formată din partide cu structuri în teritoriu validate şi consacrate”, este de părere Orest Onofrei.
Intră acum și în grupul de