Baisanu: PNL a renuntat la foarte multe lucruri negociate ca USL sa poata functiona


Intră acum și în grupul de

alexandru baisanu

Negocierile între PNL şi PSD din acest moment trebuie purtate cu responsabilitate de ambele părţi, este de părere, liderul liberalilor suceveni, deputatul Alexandru Băişanu. „Am plecat acum doi ani împreună, iar PNL şi-a respectat întocmai şi la timp toate discuţiile şi hotărârile iniţiale. Ba mai mult, pe parcurs am renunţat la foarte multe lucruri ca USL să poată funcţiona. A venit momentul ca PNL să nu mai cedeze toate poziţiile negociate iniţial”, susţine preşedintele PNL Suceava, care consideră că PSD are obligaţia morală, deontologică, de caracter şi demnitate de a-şi respecta cuvântul dat în momentul creării USL.

Băişanu a mai ţinut să sublinieze că relaţia dintre doi sau mai mulţi parteneri dintr-o alianţă se bazează pe încredere reciprocă. În opinia sa, dacă această alianţă se va rupe din cauza unuia dintre semnatari se poate ajunge şi la situaţia de a distruge ceea ce poporul român şi dorit la guvernare, două partide mari, PSD şi PNL care să ducă România spre bunăstare. „Dacă USL se va rupe, vinovaţi se vor face colegii noştri din PSD”, a apreciat liderul PNL Suceava.


Intră acum și în grupul de