Intră acum și în grupul de
CDU este extrem de interesat de PDL a declarat, joi, preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan, arătând că o echipă de campanie a CDU va sprijini PDL în campania electorală pentru alegerile europarlamentare. „Acest interes va fi pus în practică prin participarea unei echipe de campanie în România”, a spus Balan, într-o conferinţă de presă, menţionând că din această echipă vor face parte şi persoane care au participat la campania electorală a CDU pentru alegerile parlamentare de anul trecut din Germania.
Balan, care este şi vicepreşedinte la nivel central al PDL, a făcut parte din delegaţia PDL care a efectuat săptămâna trecută o vizită în Germania, unde au avut discuţii cu cancelarul Angela Merkel şi cu alţi reprezentanţi ai CDU.
Potrivit liderului democrat-liberal, invitaţia echipei de campanie a fost făcută de secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, iar cei de la CDU s-au arătat extrem de binevoitori şi lucrurile se vor materializa în perioada următoare.
O delegaţie a PDL a avut, săptămâna trecută, întâlniri la Berlin şi Dresda cu reprezentanţi ai CDU, având o întrevedere cu cancelarul german Angela Merkel, cu secretarul general al CDU, Peter Tauber, sau cu preşedintele Comisiei de Afaceri Europene a Bundestagului, Gunther Krichbaum.
Delegaţia PDL a avut totodată discuţii despre strategii de campanie, de marketing politic, iar specialişti în campanii electorale au prezentat experienţa din campania electorală de anul trecut când CDU a câştigat alegerile parlamentare.
Intră acum și în grupul de