Intră acum și în grupul de
Noul subprefect al judetului Suceava este, începând de miercuri seara, Atanasie Nistor.
Acesta îl inlocuieste în funție pe Constantin Harasim, care a fost sustinut de PNL pentru funcția aceasta.
Atanasie Nistor a ocupat functia de director al Directiei Agricole Suceava in guvernarea Adrian Nastase. El se va ocupa de probleme de fond funciar la Prefectura.
Atanasie Nistor va face echipa la conducerea Prefecturii judetului Suceava cu actualul prefect al judetului, Florin Sinescu.
Nistor a fost director al Direcţiei Agricole Suceava în guvernarea 2000-2004, dar şi director al Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat din Consiliul Judeţean Suceava până în 2008 şi a fost şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD Suceava până în 2013.
Atanasă Nistor a fost cercetat de DNA în cazul afacerii supranumite „Metro” din anul 2002 cu o suprafaţă de 86 de hectare de teren ce a aparţinut Staţiunii de Cercetări Agricole Suceava, dar în 2011 dosarul a fost clasat de DNA pentru că a fost depăşit termenul de prescripţie.
În acest dosar, Nistor a fost cercetat împreună cu foşti şefi ai Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru că au „folosit informaţii pe care le deţineau, în virtutea funcţiilor ocupate, în scopul de a facilita obţinerea la preţuri avantajoase a unor terenuri de către anumite persoane”.
}n anul 2002, printr-o Hotărâre de Guvern au fost trecute din domeniul public în cel privat 86,93 de hectare ale Staţiunii de Cercetări Agricole Suceava în vederea retrocedării către foştii proprietari, iar 34,2 hectare din suprafaţa respectivă a fost tranzacţionată înainte de apariţia Hotărârii de Guvern respective.
Intră acum și în grupul de