Intră acum și în grupul de
Preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a declarat joi că toţi factorii implicaţi în soluţionarea problemei termoficării în municipiul Suceava vor trebui să se implice şi să găsească de urgenţă o soluţie pentru că situaţia este delicată.
El a spus că PNL cere de urgenţă întâlnirea tuturor factorilor interesaţi, de la primar şi consilieri locali până la parlamentari, Termica, administratorul special, dar şi ACET sau Prefectura şi Consiliul Judeţean. „Trebuie luate în calcul toate propunerile şi posibilităţile şi să se pună pe masa Consiliului Local un proiect clar, acceptat de toata lumea. Să intre într-o încăpere de azi la 12, să bea apa şi să mănânce şi să lucreze până se rezolvă problema asta. Nu ne putem permite să ne batem joc de suceveni”, a spus Băişanu.
Liderul liberal sucevean, care este şi student la Teologie, propune astfel un mod de soluţionare a problemei ca în cazul alegerii unui Papă, în conclav.
El a mai declarat că pe lângă neclarităţile privind sistemul de transport şi distribuţie a agentului termic, este presantă şi problema datoriilor asociaţiilor de proprietari către Termica, acesta fiind de 4,7 milioane de euro.
Băişanu consideră că Termica ar putea să declanşeze procese pentru recuperarea banilor şi că există riscul ca două sute de apartamente din municipiu să fie vândute de societatea de termoficare şi astfel două sute de familii să rămână fără un acoperiş.
Liderul liberal crede că ar trebui ca în Consiliul Local să se aprobe un proiect de hotărâre prin care cei care îşi plătesc datoriile să fie scutiţi de la penalităţile de întârziere care se ridică, în unele cazuri, la nivelul datoriei acumulate. “PNL îşi doreşte ca Primăria să găsească o soluţie pentru a colecta sume cât mai mari de bani de la cetăţeni pentru a scoate din colaps Termica. Scutirea populaţiei de penalităţi este una dintre ele. Astfel, cei care plătesc datoriile la zi într-un termen stabilit sunt scutiţi de penalităţi”, a spus Băişanu.
Intră acum și în grupul de