Crescatorii de animale suceveni primesc banii inapoi. Legea ceruta de senatorul PSD Neculai Bereanu a fost votata


Intră acum și în grupul de

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind plățile naţionale directe complementare în sectorul zootehnic. Acestea vin ca măsuri reparatorii pentru deciziile prin care fermierii au fost privați de subvenția pe cap de animal.

Proiectul de lege a fost iniţiat după ce senatorul PSD de Suceava, Neculai Bereanu, a cerut ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, printr-o interpelare, să reanalizeze situaţia celor aproximativ o mie de fermieri suceveni obligaţi să restituie subvenţiile primite în anii 2008-2010 pentru că ar fi avut datorii la bugetul de stat.

În interpelare, senatorul sucevean arată că de subvenţii au beneficiat în judeţul Suceava aproximativ 21.000 de fermieri, crescători de animale, care au primit, în total, 55,6 milioane de lei în anii 2008, 2009, 2010.

bereanu2

Potrivit legii „sumele reprezentând primele beneficiarilor plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic pe care aceştia trebuie să le restituie ca urmare a titlurilor de creanţă emise în urmă verificărilor efectuate de către centrele judeţene ale Agenţiei de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură şi/sau a municipiului Bucureşti dispuse prin deciziile emise de camerele de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti în cadrul misiunii „Auditul performanţei privind implementarea, administrarea ,s1 gestionarea programului de identificare şi înregistrare a animalelor a utilizării bazei de date în acordarea subvenţiilor şi a altor forme de sprijin din partea statului pentru perioada 2007 – 2010″, inclusiv penalităţile de întârziere, nu se mai recuperează.

 

 

 

Aceeaşi lege arată că titlurile de creanţă sau notificările de punere în întârziere, emise de către Centrele judeţene ale Agenţiei de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură sau a municipiului Bucureşti pentru punerea în aplicare a deciziilor emise de camerele de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt anulate prin efectul prezenţei legi.

 

Mai mult, sumele recuperate sau, după caz, depuse voluntar de către beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic în contul de subvenţii al Agenţiei de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură până la dată intrării în vigoare a prezenţei legi, în baza titluri tor de creanţă / notificări de punere în întârziere, emise de către Centrele judeţene ale Agenţiei de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură se restituie.

 

Legea prevede că solicitanţii care au respectat condiţiile cu privire la plăţile naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) fir. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003, dar care nu au încasat sumele cuvenite acestor plăţi urmare a depunerii cererilor aferente, beneficiază de acestea, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

 

Plata sumelor respective se realizează până la 31.12.2014.

 

În lege se mai arată că sumele necesare aducerii la îndeplinire a prevederilor prezenţei legi, în cuantum de 26,877 milioane de lei , se asigura în limita prevederilor bugetare ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2014.

 

 


Intră acum și în grupul de