Un timișorean beat a intrat în locuința unui rădăuțean pentru a fura și i-a amenințat pe proprietari cu bătaia


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Timișoara a fost reținut, marți seara, după ce a intrat în casa unui rădăuțean pentru a fura.

Astfel, potrivit primelor cerecetări, un bărbat de 46 de anin din Rădăuți a semnalat Polției Rădăuți că o persoană necunoscută a pătruns fără drept în imobilul său de domiciliu cu intenția de a sustrage bunuri și i-a amenințat pe membrii familiei cu acte de violență.

Polițiștii deplasați la fața locului, l-au identificat în apropiere pe un bărbat care nu-și justifica prezența. Acesta a fost interceptat și legitimat de polițiști și s-a stabilit că este Ioan P. în vârstă de 42 de ani din municipiul Timișoara.

Bărbatul  era sub influența băuturilor alcoolice, iar polițiștii au procedat la imobilizarea și încătușarea acestuia, după care l-au condus la sediul Poliției Rădăuți.

Prin ordonanța organului de cercetare penală al poliției judiciare din cadrul Poliției municipiului Rădăuți – B.O.P., s-a dispus reținerea suspectului pentru o perioadă de 24 de ore și a fost introdus în Arestul IPJ Suceava.

În acest caz s-a deschis un dosar  penal privind infracțiunile de tentativă la furt calificat și amenințare.


Intră acum și în grupul de