Accident în centrul municipiului Rădăuți: Un șofer ucrainean beat a intrat cu TIR-ul într-un copac și o mașină parcată


Intră acum și în grupul de

În dimineața zilei de miercuri, 26 februarie 2025, la ora 04:41, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier și Biroului de Ordine Publică al Poliției municipiului Rădăuți au fost alertați prin 112 despre un accident petrecut pe strada Piața Unirii. Un martor a raportat că un TIR a intrat în coliziune cu un copac și un autoturism parcat în centrul orașului.

Echipele de poliție s-au deplasat rapid la fața locului, unde au constatat că  Yurie B., un bărbat de 59 de ani din Ucraina, conducea o autoutilitară Renault cu semiremorcă Krone pe strada Piața Unirii, venind dinspre Dornești către centrul municipiului Rădăuți. În dreptul Catedralei ortodoxe, pe fondul oboselii și al consumului de alcool, șoferul a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și a lovit un autoturism parcat, precum și un pom ornamental din fața restaurantului „Național”. Impactul a provocat avarii ambelor autovehicule implicate.

La sosirea polițiștilor, Yurie B., aflat la volan, emana o puternică halenă alcoolică și se afla într-o stare avansată de ebrietate. Din această cauză, testarea cu aparatul alcooltest nu a putut fi realizată în mod obișnuit, fiind utilizat modul pasiv, care a confirmat prezența alcoolului în aerul expirat.

Șoferul a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. De asemenea, din cauza stării sale, testarea cu aparatul Drugtest nu a fost posibilă, însă au fost prelevate probe biologice suplimentare pentru a verifica eventuala prezență a substanțelor psihoactive.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.


Intră acum și în grupul de