Teatrul tinerilor pe gustul presedintelui CJ Catalin Nechifor


Intră acum și în grupul de

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, a premiat membrii tineri ai trupei de Teatru Birlic, în cadrul unui spectacol susținut la Casa de Cultură Fălticeni, pentru modul în care și-au perfecționat tehnicele de interpretare scenică, dar și pentru promovarea valorilor culturale sucevene în rândul tinerilor.

 

Evenimentul s-a desfașurat vineri iar intr-un comnunicat de presa al Departamentului de Comunicare Publică a CJ se precizează că în perioada 9 – 11 aprilie 2014, Trupa de Teatru Birlic a prezentat în trei municipii din județul Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Suceava și Fălticeni, opera dramaturgului român, Matei Vișniec, sub titlul de „Atelierele Vișniec”.

”Pasiunea pentru teatru a reunit prezența a peste 200 de tineri în fiecare locație, din cele trei municipii, unde s-a pus în scenă „Atelierele Vișniec”.

Consiliul Județean Suceava și Muzeul Bucovinei le-a asigurat tinerilor actori serviciile unui regizor profesionist, Gheorghe Balint, precum și un spațiu de lucru sub forma unei tabere la Pătrăuți, care s-a desfășurat în luna ianuarie 2014.”, se mai spune in respectivul comunicat.


Intră acum și în grupul de