Studentii suceveni cer demisia Ministrului pentru Invatamant Superior, Mihnea Costoiu


Intră acum și în grupul de

USV deschidere an univ

Studentii suceveni cer demisia Ministrului pentru Invatamant  Superior, Mihnea Costoiu, pentru „dezastrul din sistem cauzat de schimbari legislative demne de tarile din lumea a treia”.

Într-un comunicat de presă, Asociația Studenților din Universitatea Suceava (ASUS), alături de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) își exprimă public indignarea față de prevederile Ordinului de Urgență nr . 49/2014 ce modifică Legea Educației Naționale emis de Guvernul Ponta în urmă cu trei zile, prevederi ce „măcelăresc orice șansă a studenților de a beneficia de un sistem de învățământ superior de calitate”.

În documentul citat se  prezintă integral nemulţumirile studenţilor:

„1. Universitățile devin moșii unde rectorii și membrii senatului universitar pot rămâne în funcție pe viață

Dacă până acum o persoană putea fi în funcția de rector maxim 8 ani, noul OUG modifică această limitare la maxim 2 mandate succesive complete. Cu alte cuvinte, rectorii vor putea să își dea demisia cu câteva zile înaintea finalizării celui de-al doilea mandat, după care vor putea candida din nou sau, dacă vor o vacanță de 4 ani, vor putea folosi modelul Putin pentru a reveni în funcția de rector (situații care s-au întâmplat deja în trecut). Mai mult decât atât, cadrele didactice vor putea să își rezerve pe viață scaunele de senatori universitari, transformându-se în adevărați moșieri care controlează și monopolizează puterea din universitate.

2. Incompatibilitatea rector-parlamentar rămâne istorie, dând undă verde politicului în universități

Chiar dacă primul pas spre eliminarea incompatibilității între funcția de rector și membru al Parlamentului a fost făcut prin intermediul OUG 92/2012 care a abrogat articolul care prevedea că persoanele care ocupă o funcție de conducere sau de demnitate publică nu pot exercita concomitent și funcția de rector, Guvernul Ponta face acum mișcarea decisivă de eliminare a incompatibilităților. Astfel, având în vedere că textul Constituției prevede că funcția de parlamentar e incompatibilă cu funcția publică de autoritate, OUG-ul nu mai lasă loc niciunei interpretări care să sugereze incompatibilitatea între funcția de rector și parlamentar, specificând că funcțiile de conducere din universitate nu sunt funcții publice de autoritate. Prin urmare, politicul se întoarce glorios în universități, aducând cu el lupte politice care vor prima interesului de dezvoltare reală a universităților.

3. Vom avea doctoranzi care fac cercetare ”de acasă”

Prevederile OUG-ului dau încă o lovitură calității și credibilității studiilor doctorale, reintroducând  doctoratul la forma ”cu frecvență redusă”. În contextul numeroaselor scandaluri din ultimii ani legate de modul de organizare a studiilor doctorale, Guvernul plusează și dă acum posibilitatea obținerii titlului de doctor și celor care vor face cercetare ”de acasă”, fără să fie îndrumați real și constant de conducători de doctorat. Vom asista așadar la un ”boom” al numărului de doctori, doctori care în realitate nu au cercetat nimic pe toată perioada studiilor.

4. Universitățile particulare se vor transforma în afaceri profitabile pentru persoane fizice și vor funcționa după reglementări care nu țin cont de lege

OUG-ul dă posibilitatea oricărei persoane fizice de a înființa o universitate particulară. Legea prevede că „în caz de desființare, dizolvare sau lichidare, patrimoniul instituțiilor de învățământ superior particulare și confesionale particulare revine fondatorilor“, ceea ce înseamnă că orice persoană fizică poate înființa o universitate particulară, după care o poate desființa însușindu-și patrimoniul dobândit din taxele studenților pentru care nu a plătit impozit sau TVA, deoarece universitățile sunt instituții non-profit. Afacerea devine și mai profitabilă în contextul în care OUG-ul prevede că universitățile particulare stabilesc singure structura, atribuțiile, durata mandatelor sau alte considerente legate de statutul acestora, fără să mai fie obligate să respecte prevederile legii în acest sens. Practic, acest lucru va duce la o scădere dramatică a calității sistemului de învățământ particular, creând adevărate fabrici de diplome care pot funcționa după propriile reguli.

5. Universitățile vor putea înmatricula cu 10% mai mult studenți decât le permit resursele pe care le au la dispoziție

În contextul în care Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior stabilește periodic capacitatea de școlarizare pentru programele de studii ale universităților în urma unor vizite de evaluare, urmărind indicatori ca numărul de cadre didactice sau existența unei baze materiale adecvate studiului, Guvernul dă posibilitatea universităților să înmatriculeze cu 10% mai mulți studenți față de câți ar putea școlariza la un nivel calitativ raportat la resursele pe care le are. Mai mult, va da posibilitatea Ministerului să redistribuie preferențial bani și locuri pentru universități, în funcție de afinități sau prietenii.

6. Cadrele didactice care ajung la vârsta pensionării vor putea candida în continuare pentru funcții de conducere sau vor putea conduce doctorate

Cadrele didactice titulare care depășesc vârsta pensionării și pentru care senatul decide păstrarea calității de titular, vor beneficia de toate drepturile calității de cadru didactic titular, incluzând aici dreptul de a candida pentru funcții de conducere sau dreptul de conduce doctorate. Astfel, vom avea persoane care se vor înscăuna la conducerea universității până la adânci bătrâneți, fără să accepte ideea renunțării la putere pentru generații mai tinere.

ANOSR precizează că a cerut joi o întâlnire oficială cu reprezentanții Ministerului Educației Naționale pentru a prezenta poziția studenților față de modificările aduse de OUG.

„Dată fiind iresponsabilitatea de care a dat dovadă, afrontul adus calității și relevanței sistemului de învățământ superior românesc, precum și tratarea fără respect și cu ignoranță a studenților, ANOSR cere public DEMISIA Ministrului delegat pentru Învățământ Superior Mihnea Costoiu, ca principal responsabil pentru situația actuală a educației superioare din România!”, se arată în comunicat.

”Deși Guvernul, împreuna cu Ministrul Educației si cel al Învatamantului Superior promovează dialogul social, menționând inclusiv în comunicatele de presă consultarile cu studenții, acestea NU se întamplă pe tema modificarilor legislative, ci pe propuneri concrete ale studenților care nu sunt luate niciodată în considerare. A uitat să ne consulte la fiecare Ordonanță de Urgență publicată în ultimii doi ani și ne-am convins că Ministrul nu are nicio urmă de respect pentru studenți. Mai mult, prevederile acestui OUG certifică faptul că învățământul superior românesc nu are niciun viitor dacă nu vor exista schimbări urgente în fruntea celor responsabili de soarta educației din România. Este ultima oară când acceptăm bătaia de joc a Ministrului la adresa studenților și a învățământului superior și, în urma consultării organizațiilor studențești din teritoriu, cerem Guvernului demiterea urgentă din funcție a Ministrului Mihnea Costoiu și luarea de măsuri pentru eliminarea abuzurilor permise de OUG. În contextul actual, singura soluție pe care Guvernul ne-o dă de a beneficia de un sistem de educație de calitate, performant, fără abuzuri și în care studenții sunt parteneri reali ai procesului educațional este emigrarea. Ne poate însoți și domnul Costoiu, poate așa are timp să își finalizeze alături de noi și studiile de doctorat”, Mihai Dragoș, președinte ANOSR.”


Intră acum și în grupul de