Surpriza de la ULMA. Vezi ce a lasat in urma ei tornada de miercuri seara!


Intră acum și în grupul de

Un singur molid aflat în spatele unei troițe a scăpat miercuri seara din tornada care s-a abătut asupra pădurii din localitatea suceveană Ulma și care a doborât copacii de pe o suprafaă de peste 55 de hectare.

Surpinzător și fără un motiv anume, în mijlocul doborâturilor au rămas în picoare un molid și troița, lucru ce le-a dat fiori lucrătorilor silvici și autorităților locale care au făcut inventarul pagubelor.

Ciobanu Sorin

 

Directorul Direcţiei Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, a declarat, miercuri că fenomenul care s-a produs în noaptea de luni spre marţi în comuna Ulma unde arbori de pe o suprafaţă de 55 de hectare de pădure au fost doborâţi sau rupţi a fost determinat de un vânt puternic, cu aspect de tornadă care a suflat extrem de puternic timp de 7-8 minute.

„Vântul a suflat puternic şapte-opt minute timp în care s-au produs aceste doborâturi”, a spus managerul general al DS Suceava care a arătat că surprinzător a fost că în mijlocul doborâturilor a rămas în picioare un molid aflat în spatele unei troiţe.

„În jur totul a fost doborât, iar în spatele unei troiţe a rămas în picioare un molid”, a subliniat Sorin Ciobanu.

 

El a mai adăugat că şi cantonul silvic din zonă a scăpat după ce molizii care se aflau în apropiere şi puteau cădea peste clădire au rămas în picioare.

 

Sorin Ciobanu a mai declarat că a dispus măsuri rapide în zonă astfel ca în maxim o lună de zile, prin forţe proprii, să fie exploatată întreaga cantitate de lemn afectată de acest fenomen meteorologic, urmând să fie organizată o licitaţie în vederea comercializării.

„După ce se exploatează lemnul doborât vom pregăti terenul pentru împădurire”, a spus in final directorul DS, Sorin Ciobanu.


Intră acum și în grupul de