Intră acum și în grupul de
Consiliul Naţional al Elevilor, organizează, în data de 16 septembrie, proiectul „Ministru pentru o zi”, împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Apărării Naționale și Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de afaceri și Turism.
Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean al Elevilor Suceava, scopul programului îl reprezintă conştientizarea responsabilităţilor unui lider cu atribuţii la nivel naţional și înlăturarea barierelor de comunicare dintre elevi şi mediul decizional, Consiliul Elevilor consolidându-și astfel poziția de for consultativ în cadrul sistemului educațional.
La acest proiect se pot înscrie elevii din întreaga țară care îşi doresc să contribuie la îmbunătăţirea politicilor educaţionale şi de tineret, înscriindu-se printr-o aplicație, până la data de 31 august 2014, pe platforma suport a Consiliului Naţional al Elevilor, Wedu.ro. Formularul de înscriere constă în descrierea celor mai importante proiecte inițiate de candidat, competențele care îl recomandă pentru o astfel de poziție și detalierea unei ministrategii pentru dezvoltarea ministerului vizat. În ceea ce privește cazarea și transportul, acestea vor fi suportate de organizatori, participanții asigurându-și doar masa.
Pentru fiecare secțiune disponibilă va fi anunțat un singur câștigător, în termen de maximum 10 zile de la finalizarea perioadei de înscrieri. Evaluarea aplicaţiilor va fi făcută de către o comisie mixtă formată din doi reprezentanţi ai Biroului Executiv CNE, doi reprezentanţi ai ministerelor şi un consultant extern.
Proiectul „Ministru pentru o zi” reprezintă oportunitatea elevilor de a deține controlul pentru o zi, de a schimba locul elevului cu a unui ministru, mai arată sursa citată.
Intră acum și în grupul de