317 contestatii depuse dupa cea de-a doua sesiune de BAC


Intră acum și în grupul de

După afișarea primelor rezultate ale sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat, un număr de 317 contestații au fost depuse în județul Suceava.

Examen national 2012

Potrivit unei statistici a Inspectoratului Școlar Județean Suceava, la cele două centre zonale de evaluare propuse de Comisia judeţeană de bacalaureat, respectiv Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava și Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, cele mai multe contestații au fost înregistrate la limba română, respectiv 115.

Alți candidați nemulțumiți de notele primite au depus un număr de 70 de contestații la matematică, 53 la biologie vegetală și animală, 32 la geografie, 17 la anatomie și fiziologie umană, 15 la istorie, 5 la fizică, 3 la informatică și chimie, 2 la economie și logică și doar o singură contestație la sociologie.

Contestaţiile vor fi rezolvate în zilele de 2 şi 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 4 septembrie.

Reamintim că doar 39.56% dintre absolvenții de liceu din județul Suceava au promovat examenul de Bacalaureat sesiunea august-septembrie 2014, înainte de contestații.


Intră acum și în grupul de