Doar 123 de job-uri disponibile absolventilor, in judetul Suceava, la Bursa locurilor de munca pentru absolventi


Intră acum și în grupul de

Absolvenţii promoţiei 2014 care sunt în căutarea unui loc de muncă vor putea lua  parte pe data de 26 septembrie la Bursa locurilor de munca pentru absolventi.

AJOFM Suceava

Potrivit AJOFM Suceava, absolvenţii promoţiei 2014 şi angajatorii interesaţi de potenţialul tinerilor care au absolvit o formă de învăţământ, precum şi toţi cei care fac demersuri de ocupare în această perioadă, au prilejul de a se întâlni pe 26 septembrie 2014, începând cu ora 10 la Iulius Mall Suceava, în zona liftului panoramic, precum şi la sediul Punctului de lucru din Cîmpulung Moldovenesc şi la Casa Germană din Rădăuţi.

Până în prezent au confirmat prezența la bursa locurilor de muncă pentru absolvenți 16 agenţi economici din judeţ, din care 9 şi-au anunţat prezenţa la Suceava, 3 la Rădăuţi şi 4 la Cîmpulung Moldovenesc.

Absolvenților le sunt puse la dispoziție 123 de posturi, din care 77 în Suceava, 36 la Rădăuţi şi 10 la Cîmpulung Moldovenesc.

„Structura pe meserii şi specializări s-a diversificat încă din această etapă incipientă de monitorizare, angajatorii prezentându-şi interesul pentru ingineri, economişti, agenţi servicii client, agenţi de transport şi dispeceri, desenator tehnic, confecţioneri, electricieni şi mecanici auto, tâmplari, şoferi de autoturisme, zidari şi chiar muncitori necalificaţi”, a declarat Mirela Adomnicăi, director executiv la AJOFM Suceava.

Angajatorii interesaţi pot să contacteze biroul de relaţii publice al AJOFM Suceava la telefon 0230 523279, int. 104, precum şi sediile punctelor de lucru din Rădăuţi, telefon 0230 561659 şi Cîmpulung Moldovenesc, telefon 0230 312519.


Intră acum și în grupul de