Politistii suceveni au inceput impartirea in scoli a primului Manual de pregatire juridica si antivictimala a copiilor


Intră acum și în grupul de

Nevoia de informare a copiilor încă de la vârste timpurii pentru a nu comite fapte de natură antisocială i-a determinat de polițiștii suceveni să editeze în parteneriat cu o asociație neguvernamentală din Olanda primul Manual de pregătire juridică şi antivictimală a copiilor.

Acesta este adresat copiilor din clasele 0 şi I din judeţul Suceava.

lansare manual de pregatire juridica si antivictimala a copiilor (8)

Potrivit purtătorului de cuvânt din IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, sunt peste 13.000 de manuale ce vor fi împărțite copiilor, în special celor din mediul rural. Acțiunile au început de luni, 6 octombrie, prima școală prinsă în proiect fiind Școala Generală nr. 9 „Ion Creangă” Suceava.

„Împreună cu partenerii noștri consacrați, Romanian Childrens Humanitarian Foundation, și cu oamenii care sunt în spatele acestei fundații am decis să venim în sprijinul tinerei generații, a părinților, a profesorilor și pe limba lor să le prezentăm aceste recomandări care sperăm să fie cât se poate de utile”, a spus Epureanu în conferința de presă de lansare a noului material educativ.

lansare manual de pregatire juridica si antivictimala a copiilor (21)

La rândul său, Miriam Charmant, cea care s-a ocupat de ilistrații, a declarat că viziunea organizației este de a introduce un concept pozitiv și structurat de învățare, astfel încât cei care sunt in zonele de pericol să poată fi aduși spre procesele de învățare: „Educația este cheia spre un viitor mai luminos și mai prosper”, a mărturisit Miriam Charmant.

În pachetele pe care reprezentanții IPJ Suceava le vor împărți școlilor din județ se vor găsi carduri de învățare cu imagini care prezintă animale, vehicule, polițiști, dar și alte lucruri pe care copiii trebuie să le cunoască pentru a-și forma un vocabular, iar alături de aceste carduri profesorii vor avea la dispoziție un manual cu exerciții și instrucțiuni de folosire.

De asemenea, o altă carte care va fi dată elevilor este de „Învățare ușoară cu Timmy șoarecele”. Copiii vor putea vedea ilustrații din 22 de domenii, cartea putând fi folosită atât individual, cât și în grup.

Printre surprizele polițiștilor se găsește și o poveste, „Racheta din visul lui Timmy”, dar și o carte de „Geografie cu Timmy Șoricelul”.

Tot într-o manieră ludică, copiii vor găsi în Manualul de pregătire juridică şi antivictimală teme de interes în ceea ce privește siguranța rutieră, infracționalitatea sau violența.


Intră acum și în grupul de