Comuna Adâncata a avut trei motive speciale de sărbătoare de Sf. Mihail si Gavril


Intră acum și în grupul de

Locuitorii comunei sucevene Adâncata au avut parte de sărbătoarea Sf.Mihail și Gavril de câteva motive de reala bucurie.

Astfel în prezența deputatului PDL de Suceava, Ioan Bălan, parlamentarul colegiului din care face parte comuna,  primarul democrat-liberal al localității Viorel Cucu a inaugurat lucrările de modernizare a drumului care face legătura cu satul Fetești în lungime de 3,2 kilometri, investiție în valoare de 2,3 milioane de lei care a fost realizată cu fonduri europene.

Tot sâmbătă a fost dezvelită noua troiță a comunei și s-a inaugurat și fântâna de la intrarea în localitate care a fost refăcută în totalitate. Cele trei obiective au fost sfințite de un un sobor de preoți care l-a avut în frunte pe preotul paroh Mitu Pascal.

Balan inaugurare drum adancata cucu

”E un moment deosebit pentru parohia noastră pentru că la intrarea în sat s-a sfințit, s-a binecuvântat troița aceasta frumoasă și s-a inaugurat și drumul care s-a făcut până la Fetești. Pentru noi e o mulțumire și o binecuvântare pentru că sfințirea sfintei cruci este pentru noi armă, ajutor, pavăză, întărirea credinței. Este pentru noi o zi de bucurie, o  zi de împlinire”, a spus preotul Mitu Pascal.

 

Primarul Viorel Cucu a ținut să mulțumească deputatului Ioan Bălan dar și fostului președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, pentru sprijinul acordat în realizarea investiției în modernizarea drumului Adâncata-Fetești.

”Vreau să mulțumesc pentru inaugurarea drumului Adâncata-Fetești un drum betonat realizat cu fonduri europene în mod special domnului președinte Gheorghe Flutur și domnului deputat Ioan Bălan care au semnat acest proiect și iată azi într-o zi de mare sărbătoare Dumnezeu ne-a ajutat să-l inaugurăm. Este un drum betonat care rezolvă o mare parte din problemele locuitorilor satului Fetești. Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și ne-au ajutat să putem restaura și fântâna de la intrarea în comună și de asemenea celor care au pus umărul pentru ridicarea acestei troițe ca de fiecare dată când vom trecem pe lângă ea să ne amintim de Dumnezeu căci locuitorii comunei Adâncata sunt oameni credincioși, oameni gospodari”, a spus Viorel Cucu celor prezenți.

Primarul a reamintit locuitorilor comunei eforturile făcute de la preluarea mandatului în modernizarea școlilor, a căminului cultural și a altor obiective din comună, în condițiile in care actuala administrație județeană nu a sprijinit deloc localitatea.

”Avem cu ce ne lăuda în doi ani și jumătate de guvernare locală PDL. Cred că toți locuitorii comunei Adâncata văd că în urma noastră rămâne ceva. Din păcate domnul președinte al Consiliului Județean ne neglijează și la toate recificările bugetare nu a dat nici un leu pentru comuna Adâncata. De ce? Suntem noi vinovați locuitorii comunei Adâncata? De ce pedepsește locuitorii comunei Adâncata? Suntem oare noi mai proști ca ceilalți din alte localități? Suntem considerați proștii județului Suceava noi cei din comuna Adâncata? Și nu numai noi. Ne sfidează acest domn prin ținerea sub întuneric a comunei Adâncata”, a spus primarul.

drum comunal

 

La rândul său, deputatul Ioan Bălan a ținut să felicite membrii Consiliului Local Adâncata care nu au ținut cont de culoarea politică și au realizat lucruri importante pentru comunitate și pe primarulu Viorel Cucu care ”face cinste comunei”.

”Mă bucur să fiu astăzi aici într-o comună dragă mie, o comună în care avem un primar care ne face cinste, o comună în care un om gospodar știe cum se fac lucrurile gospodărește. Vedem azi aici o fântână, o troiță și un drum, lucruri pe care obligatoriu un primar trebuie să le facă într-un mandat. A spus primarul Viorel Cucu că nu prea se bucură de sprijin de la județ dar se bucură de sprijinul dumneavoastră. Or forța unei localități stă în dumneavoastră. Vedeți un om la cârma primăriei Adâncata care și cu bani puțini a demonstrat că se pot face lucruri bune și importante pentru comună. Amintiți-vă cum arătau școlile, cum arăta Adâncata cu doi ani și jumătat în urmă. Ghinionul nostru a fost că nu am reușit să-l scoatem primar în mandatul 2008-2012 cel mai favorabil mandat de Consiliul Județean pentru județul Suceava și din păcate comuna Adâncata nu a putut beneficia de fonduri. De multe ori l-am rugat personal pe Viorel Cucu în acea perioadă să meargă la primar să-l roage să inițieze proiecte dar din păcate lucrurile acestea nu s-au întâmplat. Se întâmplă astăzi și e un lucru bun”, a spus deputatul Ioan Bălan.


Intră acum și în grupul de