Elevii suceveni au obtinut 13 premii si mentiuni, la concursul „Profizica”, de la Vaslui


Intră acum și în grupul de

Elevii suceveni s-au remarcat la finele săptămânii trecute la un concurs de fizică desfășurat la Vaslui, unde au participat alături de gazde și elevi din Neamţ, Iaşi, Bacău și Galaţi.

elevi testare

Desfășurat în perioada 7-9 noiembrie, la Vaslui, concursul interjudeţean de fizică s-a derulat pe trei secţiuni – gimnaziu, liceu teoretic şi liceu tehnologic, iar județul Suceava a fost reprezentat de un echipaj format din  20 de elevi care au concurat la toate secţiunile.

Rezultatele elevilor suceveni la acest concurs au fost remarcabile, 13 dintre ei obținând distincții. Astfel, sucevenii su obținut două premii I, patru premii II,  patru premii III și trei menţiuni.

Potrivit ISJ Suceava, premiile I au fost obținute de Eduard Lungu, elev în clasa a VIII-a la Liceul Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca, îndrumat de profesorul Ilie Cosovanu și Eusebiu Șutu din clasa a XI-a de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, îndrumat de Sorin Golda.

Premiul al II-lea a fost adjudecat de un elev al Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava, Adrian Patraș, care a fost îndrumat de prof. Daniela Dungeanu și de trei elevi de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava – Roxana Maria Iliese și Lucian Bicsi pregătiți de prof. Costică Costan și Andrei Palaghianu pregătit de prof. Lucian Lungu.

Cele patru premii III au fost obținute de Beniamin Hrab, Constantin Vraci și Petrică Bilațevschi, elevi ai Colegiului Tehnic Rădăuți, îndrumați de Valentina Coșcă și de Ștefan Ciprian Cojocariu de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava.

Lotul reprezentativ al județului Suceava a fost însoţit de profesorii de fizică Valentina Cloșcă şi Sorin Golda, au trasmis reprezentanții Inspectoratului Școlar.


Intră acum și în grupul de