Proiect de prevenire a traficului de persoane, la Scoala Gimnaziala Plopeni


Intră acum și în grupul de

Elevii Școlii Gimnaziale din Plopeni vor lua parte, în acest an școlar, la un proiect de prevenire și conșientizare a traficului de persoane. Proiectul intitulat Adolescenţă în siguranţă, inițiat de Şcoala Gimnazială Plopeni prin doamna director, prof. Zettel Nicoleta şi prin prof. Mihai Onuţa- Lăcrămioara se derulează în parteneriat cu Agentia Naţională împotriva Traficului de pesoane – Centrul Regional Suceava, acesta fiind lansat marți, 16 decembrie, la școala din localitate.

trafic persoane

Pe parcursul acestui an şcolar, în perioada decembrie 2014- iunie 2015, elevii din cadrul Şcolii Gimnaziale Plopeni, sub îndrumarea diriginţilor, a consilierului educativ şi a coordonatorilor de proiect, vor fi formaţi în cadrul întâlnirilor de pregătire cu privire la  traficul de persoane şi la riscurile asociate lui şi vor fi instruiţi să devină educatori pentru alţi copii aflaţi în aceeaşi situaţie de risc. În cel de-al doilea semestru elevii vor participa la activități precum Traficul de persoane- risc şi vulnerabilitate, Reţelele de socializare- un pericol?, Spuneţi NU violenţei de orice fel!, Fii liber, nu te lăsa exploatat!, Sunt copil, am drepturi!, Toleranţă vs intoleranţă.

În cadrul lansării  proiectului s-au vizionat filme cu mărturii ale victimelor care au fost traficate, s-au împărţit pliante şi s-a realizat un schimb de opinii despre modul în care vor fi organizate activităţile ulterioare. Totodată, din partea ISJ Suceava,  inspectorul școlar Tatiana Vîntur a evidenţiat importanţa demarării proiectului în vederea prevenirii traficului de persoane şi a abuzurilor de orice fel, în condițiile în care adolescenţii şi tinerii reprezintă o categorie vulnerabilă şi credulă, mai uşor de manipulat din cauza lipsei de experienţă.

 

 

 


Intră acum și în grupul de