Vezi ce progrese semnificative a facut Adina, fata care la 19 ani cantarea doar 16 kilograme


Intră acum și în grupul de

Tânăra subnutrită din comuna suceveană Vatra Moldoviţei a făcut progrese atât în ceea ce priveşte dezvoltarea fizică, dar şi în privinţa relaţionării cu personalul Centrului de Recuperare şi Reailitare Neuropsihiatrică Mitocu Dragomirnei în grija căruia se află, dar şi cu colegele sale, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, directorul DGASPC Suceava, Dan Ionuţ Adomniţei.

Potrivit acestuia, în urmă cu un an, când a fost adusă în acest centru, Adina avea înălţimea 118 centrimetri şi greutatea 18 kilograme, iar în prezent are 130 de centrimetri şi 30 de kilograme

El a precizat că tânăra care a împlinit, marţi, 20 de ani participă la activităţi de ergoterapie în cadrul centrului, reuşeşte să facă adunări de la 1 la 10,  a început să scrie litere din alfabet şi să citească pe litere, realizează puzzle, participă, uneori, la activităţi de curăţenie în camera în care este cazată, merge la magazin împreună cu colegii.

Directorul DGASPC Suceava a spus că Adina a participat, alături de colegii din acest centru, la începutul lunii decembrie, la spectacolul organizat cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi.

centru recuperare dragomirna

El a mai spus că fata a fost vizitată în timpul sărbătorilor de iarnă de mama sa, de sora sa şi de soţul acesteia.

Printre mâncărurile preferate ale Adinei se numără pilaful, brânza dulce, piureul de cartofi şi ciorba.

Directorul DGASPC Suceava a mai spus că,  deocamdată, se menţine măsura de protecţie a tinerei în Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Mitocu Dragomirnei.

Reamintim că Adina, tânăra  de 19 ani care cântărea doar 16 kilograme, a ajuns la finele anului 2013 la Spitalul „Sfânta Maria” din Iaşi, medicii afirmând la vremea respectivă că are grave carenţe alimentare şi retard psihic cauzat de relaţia nefirească avută cu mama ei, care a menţinut-o cu forţa la stadiul de bebeluş, dar şi de lipsa unei alimentaţii adecvate.

Potrivit medicilor  fata, care a fost hrănită de către mamă doar cu lapte şi apă cu zahăr, s-a dezvoltat ca un copil de 6-7 ani şi se exprima ca unul de 3 ani. Ea avea dinţii distruşi, nu-i crescuse părul, şi nu socializa.

 


Intră acum și în grupul de