Elevii de la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbraveni s-au familiarizat cu activitatile Uniunii Europene


Intră acum și în grupul de

Un număr de 60 de elevi ai Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni au luat parte la o activitate de informare cu privire la istoricul Uniunii Europene, programele europene, dar și direcţiile de dezvoltare ale Uniunii Europene – Strategia Europa 2020.

steag Uniunea Europeana

Derulată prin intermediul campaniei „Europa, Casa Noastră”, activitatea de vineri, 16 ianuarie, a fost susținută de Reprezentanța Comisiei Europene în România și a fost derulată prin Chelgate Romania în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale.

„Campania propune să informeze elevii şi profesorii cu privire la proiectul de integrare europeană (istoria, prezentul şi viitorul acestuia), priorităţile de comunicare ale Comisiei Europene, dar şi informaţii care îi privesc direct (posibilitatea de a studia şi de a lucra în statele membre, implicarea în activităţi de voluntariat, schimburi între tineri, participarea la internship-uri, implicarea în proiecte comunitare)”, a arătat profesorul Romeo Bolohan, coordonatorul activității.

Potrivit acestuia, pentru informarea elevilor s-au folosit broşuri, jocuri și prezentări interactive.

După prezentarea informațiilor au fost organizate concursuri între elevi, pe echipe, privind istoricul Uniunii Europene, iar echipele câştigătoare au primit diplome şi cărţi.


Intră acum și în grupul de