Intră acum și în grupul de
Direcția de Sănătate Publică Suceava a informat că în urma concursului de rezidențiat din noiembrie 2014, au fost confirmați ca rezidenți pe post un numar de nouă candidați și au rămas neocupate un numar de 22 de posturi.
Astfel, printr-un Ordin al Ministrului Sănătății din decembrie, medicii confirmați ca rezidenți și-au început stagiul de pregatire de la 1 ianuarie 2015, urmare a încheierii de contracte individuale de muncă cu unitățile sanitare care au scos posturile la concurs.
Un rezident își va desfășura activitatea la Direcţia de Sănătate Publică, pe medicina de laborator, un altul la Spitalul Municipal Fălticeni pe secția de pediatrie, alți doi specializați pe pneumologie şi chirurgie generală vor fi la Spitalul Municipal din Câmpulung Moldovenesc, iar cinci rezidenți au fost încadrați la Spitalul Municipal din Vatra Dornei pe medicină internă, ortopedie – traumatologie, ORL, boli infecţioase şi farmacie clinică.
În ceea ce privește cele 22 de posturi neocupate, acestea sunt în principal pe medicina de familie, posturi solicitate de Serviciul Județean de Ambulanță Suceava, dar și pe neonatologie, medicină de laborator, epidemiologie și igienă, specialități deja deficitare la nivel de județ.
Intră acum și în grupul de