Intră acum și în grupul de
Asociaţia “Grupul Ecologic de Colaborare – GEC Bucovina” a iniţiat o acţiune de protest faţă de tăierea teilor de pe bulevardul George Enescu şi strada Universităţii, din municipiul Suceava.
Potrivit secretarului executiv al GEC Bucovina, Beatrice Ştefănescu, acţiunea, care a demarat sâmbătă şi a continuat şi duminică, a constat în adoptarea de către voluntarii organizaţiei a arborilor care urmează să fie tăiaţi.
„Fiecare voluntar a transmis o imagine cu arborele adoptat, pe baza căreia GEC Bucovina emite un <<certificat de adoptie>>”, a precizat Beatrice Ştefănescu.
Ea a arătat că anul viitor în luna februarie, voluntarii care au adoptat arbori, vor verifica dacă Primăria şi-a respectat promisiunea de a replanta/readuce copacii pe locul unde se află acum.
„Adresăm domnului Ion Lungu, primarul Sucevei, şi colegilor săi din Primărie, provocarea de a ne revedea peste un an. Atunci vom putea cu toţii constata modul de îndeplinire a promisiunilor domnului primar privind refacerea zonelor verzi reprezentate de cei 70 de arbori afectaţi de lucrările de extindere a parcărilor auto.
Acţiunea noastră este un exerciţiu sucevean de democraţie participativă şi de implicare a societăţii civile în monitorizarea aplicării deciziilor autorităţilor publice locale. Cei care doresc să ni se alature, sunt bineveniti. Suntem deschişi la orice alte idei care nu implică violenţă (verbală, fizică etc)”, a declarat secretarul executiv al GEC Bucovina.
Luni dimineaţă, primarul Sucevei a promis replantarea arborilor, motivând că astfel este întocmit proiectul de extindere a spaţiilor de parcare în zonă.
„Ne menţinem invitaţia adresată primăriei ca, peste un an, să putem constata împreună modul de îndeplinire a promisiunilor privind refacerea zonelor verzi reprezentate de cei 70 de arbori afectaţi de lucrările de extindere a parcărilor auto”, a mai adăugat Beatrice Ştefănescu.
Intră acum și în grupul de