Consilierii locali suceveni si-au pus singuri bete in roate. Terenul de tenis pe care Simona Halep ar trebui sa-l inaugureze nu a mai intrat in discutie


Intră acum și în grupul de

Realizarea terenului de tenis pe care pe care cea mai bună jucătoare de tenis din România, Simona Halep, ar trebui să-l inaugureze la Suceava a pornit cu stângul.

tenis

Consilierii locali suceveni ar fi trebuit să voteze în ședința ordinară de joi, 26 februarie, aprobarea asocierii între Municipiul Suceava, SC Dedeman SRL și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat din cauză că un proiect aflat pe ordinea de zi a fost respins.

Este vorba despre proiectul privind prelungirea contractelor de dare în administrare pentru unitățile de învățământ preuniversitar a bunurilor imobile, terenuri și clădiri aparținând domeniului public al municipiului Suceava care a obținut doar 15 voturi pentru din partea consilierilor, cu un vot mai puțin decât prevede regulamentul pentru ca un proiect să poată fi adoptat.

În acest fel, asocierea pentru realizarea terenului de tenis nu a mai putut fi discutată în ședința de Consiliu Local.

Concret, firma Dedeman urma să amenajeze un teren de tenis, pe cheltuială proprie, Primăria fiind nevoită să pună la dispoziție un teren de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară. După finalizarea lucrărilor la terenul de tenis, compania oferea spațiul în mod gratuit municipalității.

Cu toate că proiectul nu a mai fost discutat în ședința ordinară, deși prezintă interes pentru suceveni, primarul Sucevei speră să rezolve situația, în acest sens el a convocat o ședință extraordinară care să aibă loc săptămâna viitoare pentru clarificarea problemei.

 

 


Intră acum și în grupul de