FOTO/VIDEO „Ziua Portilor Deschise” a strans mii de vizitatori la sediul ISU Suceava si la subunitatile din judet


Intră acum și în grupul de

Ziua portilor deschise ISU (8)

Ziua Protecţiei Civile din România, sărbătorită la data de 28 februarie, a fost marcată în avans la sediul ISU Suceava şi la subunităţile pompierilor militari din judeţ.

Astfel, vineri, 27 februarie, la Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Gura Humorului, Solca, Siret şi Vicovu de Sus, mii de persoane, în special copii, dar şi adulţi, au trecut pragul porţilor deschise, unde le-au fost prezentate mijloacele de primă intervenţie în caz de situaţii de protecţie civilă şi modul de folosire a acestora.

Oaspeţii au fost informaţi privind riscurile generatoare de situaţii de urgenţă, darşi despre regulile de comportare în situaţii de urgenţă.

„Cei mici, împreună cu cei mari, s-au bucurat de prezenţa şi de prestaţia lui Olly, câinele salvator, care a încântat asistenţa cu demonstraţiile sale, de exerciţiile demonstrative ale pompierilor militari, dar şi de tehnica de intervenţie folosită în diferite situaţii de urgenţă”, a susținut purtătorul de cuvânt ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată.

Totodată, Găleată a precizat că vineri a mai avut loc la sediul ISU Suceava şi prezentarea celor mai noi achiziţii din dotarea pompierilor militari, și anume o autospecială multifuncţională cu capabilităţi de autofreză de zăpadă şi autospeciala pentru transport personal şi victime multiple.

Potrivit ISU Suceava, pentru a nu limita utilizarea autospecialei doar pentru acțiuni de deszăpezire și, totodată, pentru a asigura exploatarea sa pe parcursul întregului an (nu doar în lunile cu precipițaii abundente sub formă de zăpadă), freza de zăpadă este instalată pe un suport detașabil.

Partea din spate a acesteia va transporta un rezervor de apă cu o capacitate de 6.000-7.000 litri și va fi, de asemenea, dotat cu o pompă ce permite alimentarea rezervorului sau refularea apei pentru stingerea incendiilor.

Astfel, autospeciala multifuncțională va putea fi folosită nu doar la înlăturarea zăpezii şi eliberarea căilor de acces, pentru a facilita înaintarea autospecialelor de pompieri și a ambulanțelor în zonele izolate, ci și pentru alte tipuri de intervenții.

Având în vedere complexitatea autospecialei, coroborat cu faptul că nu există un producător care să fabrice în serie acest tip de echipament, la procedura de licitație a fost permisă depunerea de oferte alternative (soluții tehnice alternative celor minime din caietul de sarcini).

În regiunea Nord Est vor fi achiziţionate printr-un proiect UE 24 de autofreze, câte cinci pentru judeţele Iaşi şi Suceava, câte patru pentru judeţele Neamţ şi Bacău şi câte trei pentru Vaslui şi Botoşani.

Şase autofreze au fost virate judeţelor din regiune în luna februarie, alte şase în luna martie, iar restul de 12 în luna octombrie.

În cadrul proiectului au mai fost achiziționate 6 vehicule cu șenile/roți de tip UTV, care au fost livrate în luna decembrie 2014.

 

 


Intră acum și în grupul de