Ministrul Energiei l-a invitat la discutii pe directorul CNU, Ioan Moraru, in vederea solutionarii conflictului de munca de la Crucea


Intră acum și în grupul de

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, l-a invitat marţi dimineaţa la minister pe directorul Companiei Naţionale a Uraniului, Ioan Moraru, pentru o discuţie privind soluţionarea conflictului de muncă de la Crucea, unde minerii au reluat protestele.

Potrivit directorului CNU, un număr de 230 de mineri din cadrul exploatării Crucea au protestat, luni, mai multe ore în zona troiţei din mina Crucea, situată în subteran, dar nu într-o zonă de exploatare, iar în jurul orei 17,  o parte dintre protestatari au mers acasă, iar altă parte s-a decis să meargă în mina Botuşana, într-o zonă de exploatare, unde intenţionează să se blocheze până când revendicările le vor fi soluţionate.

ioan moraru

Ioan Moraru a arătat că protestatarii au discutat cu reprezentanţi din conducerea companiei, dar că sunt decişi să protesteze până când se va pune în aplicare protocolul semnat în 30 ianuarie cu ministrul Energiei, Andrei Gerea.

Directorul CNU a precizat că i-a prezentat, încă de dimineaţă, situaţia din zonă ministrului Energiei, iar acesta l-a invitat marţi dimineaţa la minister pentru o discuţie privind soluţionarea conflictului.

Moraru a mai declarat că oferta pe care a putut să o facă minerilor a fost o creştere cu 5,2-5,5 la sută, ceea ce nu a mulţumit pe protestatari care doresc să fie aplicată prevederea stabilită în protocolul semnat de Gerea.

Printre revendicările minerilor, pe care aceştia le consideră minimale, se numără cele legate de salarizare, asigurarea de bilete de tratament şi schimbarea bazei de calcul a pensiilor, în condiţiile în care speranţa de viaţă a unui miner din acest domeniu este uşor peste 50 de ani.

Potrivit lui Moraru, creşterea salarială solicitată de mineri poate fi pusă în aplicare doar dacă se modifică, prin Hotărâre de Guvern, cadrul legal.

Minerii solicită demiterea conducerii Companiei Naționale a Uraniului, dar și a sucursalei Suceava și cer premierului Victor Ponta, ministrului Energiei, Andrei Gerea și ministrului pentru dialog social, Liviu Pop, să vină să discute cu ei.

Luni dimineaţă, minerii de la Crucea au reluat protestele suspendate la sfârşitul lunii ianuarie, reclamând că nu li s-au mărit salariile, şi nici nu li se alocă mai mulţi bani pentru norma de hrană.

În 30 ianuarie, după o săptămână de proteste ale minerilor de la EM Crucea, o delegaţie a Ministerului Energiei, IMM și Mediului de Afaceri, condusă de ministrul Andrei Gerea s-a ajuns la un acord, condițiile fiind statuate în cadrul unui  protocol semnat de toate părțile implicate.

Astfel, a fost agreată o nouă formulă de calcul al salariului pentru angajații din subteran și pentru cei de la stațiile de preparare, în așa fel încât minerii să beneficieze de creșterea veniturilor începând cu 1 februarie 2015.

„Aplicarea acestei măsuri permite apropierea salariilor de la exploatarea de uraniu de nivelul venitului mediu din sectorul mineritului. De asemenea, prin protocol a fost consfințită respectarea în continuare a prevederilor contractului colectiv de muncă referitoare la acordarea primelor de Paște, Ziua Mineritului și de Crăciun”, se preciza într-un comunicat al Ministerului Energiei transmis după semnarea protocolului.

 

 


Intră acum și în grupul de