Elevi suceveni, calificati in etapele nationale ale olimpiadelor scolare


Intră acum și în grupul de

În perioada 6 – 10 aprilie vor avea loc etapele naționale ale Olimpiadelor de limba engleză, de Limba şi literatura română, precum și la disciplinele socio-umane. În urma susținerii etapelor județene, la aceste probe de concurs s-au calificat 16 elevi din Suceava.

examen scris

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ Suceava, prof. Mariana Drumea, sâmbătă, 28 februarie, la Liceul cu Program Sportiv Suceava, au avut loc probele de Listening și de Speaking din cadrul Olimpiadei de limba engleză, etapa județeană. La aceste probe au participat elevii din clasele IX-XII care au obținut minimum 95 de puncte la proba scrisă.

Astfel, în urma susținerii celor trei probe menționate, lotul județean va fi reprezentat în perioada 6 -10 aprilie, la Brașov, de elevii Elisa Sălăgean, Tudor-Ștefan Mihailiuc și Bianca Coștiug de la la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava și de elevii Vlad Răzniceanu și Ciprian Dăscăliței de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava.

De asemenea, la Tîrgu Mureş Mureş, va avea loc etapa națională a Olimpiadei de Limba şi literatura română, la clasele IX-XII, unde s-au calificat patru elevi suceveni. Este vorba despre Diana Nicoleta Aruşilor de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, Ioana- Alexandra Nesteriuc și Adela – Ela Căşuneanu de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, precum și Larisa Andreea Pălie de la Colegiul Naţional „Nicu Gane”  Fălticeni.

În ceea ce privește Olimpiada la disciplinele socio-umane, județul Suceava va fi reprezentat, tot în aceeași perioadă, la Mangalia, de nouă elevi.

Astfel, la Logică, argumentare și comunicare s-a calificat Constantin Dranca de la Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei, la Psihologie – Raluca- Maria Leonti de la C.N. „M. Eminescu” Suceava, la Economie – Iulia Gabriela Cumpăratu de la C.N.„Petru Rareș” Suceava, la Sociologie – Ana –Maria Antonesei de la C.N. „M. Eminescu” Suceava, la Filosofie – Miluța Ailenei de la C.N. „Nicu Gane” Fălticeni, la Educație civică – Mara Ştefanache și Maria Tompea de la Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava, iar la Cultură civică – Mara Apălămărița și Anastasia Susciuc de la Școala Gimnazială nr.1 Vatra Dornei.

 

 

 


Intră acum și în grupul de