Intră acum și în grupul de
Asociaţia Suceava Noastră propune primarului Ion Lungu un test de sinceritate şi îl întreabă care sunt fotografiile cu trecerile de pietoni din preajma şcolilor din Suceava şi care sunt cele cu treceri de pietoni făcute într-un oraş civilizat unde primarul are grija siguranţei elevilor.
Într-un comunicat de presă semnat de unul dintre iniţiatorii Suceava Noastră, Dan Ioan Cuşnir, primarul Ion Lungu este întrebat dacă a traversat recent o trecere de pietoni din oraş şi dacă are curajul să privească în ochi locuitorii care zi de zi riscă atunci când traversează strada.
Vă prezentăm integral comunicatul Suceava Noastră.
„Domnule Ion Lungu,
Vă supunem atenţiei un test de sinceritate. Care dintre fotografiile anexate credeţi că sunt din Suceava şi care credeţi că sunt făcute într-un oraş civilizat, condus de un primar căruia îi pasă de siguranţa elevilor şi a cetăţenilor?
Ce credeţi că este mai important, la începutul anului şcolar să faceţi un penibil maraton al deschiderilor pe la 11 grădiniţe, şcoli şi licee sau să vă asiguraţi că elevii şi copiii Sucevei sunt în siguranţă atunci când trec strada? Ce credeţi că ar fi mai important: populismul, politicianismul ieftin sau grija şi respectul faţă de cetăţean?
Când aţi trecut ultima dată strada pe o trecere de pietoni din Suceava?
Când elevii şi liceenii Sucevei vor vedea cum arată trecerile de pietoni din alte oraşe şi vor face comparaţie cu trecerile de pietoni pe care ei îşi riscă viaţă zi de zi, credeţi că vă vor aplauda sau vor huidui când vă veţi întâlni cu ei? Aveţi curajul să îi priviţi în ochi?
Credeţi că mai apucaţi în funcţia de primar inaugurarea anului şcolar 2015-2016?
Suceava Noastră va face totul pentru ca bătaia de joc să înceteze. Ne vom lua oraşul înapoi! Pas cu pas!
Dan Cusnir, Suceava Noastră”
Intră acum și în grupul de