Intră acum și în grupul de
Universitatea din Oradea a găzduit vineri, 24 aprilie, finala concursului național „Tehnici de Interconectare în Electronică – TIE” 2015, la care au participat 37 de studenţi veniţi din 12 instituţii de învăţământ superior din ţară, incluzând universitățile tehnice din București, Iași, Cluj și Timișoara.
Potrivit reprezentanților USV, trei studenți de la programul de licență Electronică Aplicată în cadrul USV au ocupat locurile I, II şi V, în finala concursului național „Tehnici de Interconectare în Electronică – TIE” 2015.
Teodor Luchian și Florin Bogdan Maranciuc, studenţi în anul IV, au ocupat locurile I, respectiv II, iar Gheorghe Cojocariu, din anul II de studiu, s-a situat pe locul 5.
În activitatea pregătitoare a acestui prestigios concurs, studenţii USV au fost sprijiniţi de cadrele didactice Adrian Petrariu și Eugen Coca.
Ediţia aniversară, a XXV-a, a concursului național „Tehnici de Interconectare în Electronică” va fi organizată, anul viitor, de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.
Intră acum și în grupul de