Consiliul Judeţean Suceava a cheltuit doar 16 la sută din fondurile de dezvoltare. Preşedintele Cătălin Nechifor dă asigurări că după mijlocul anului se intră în grafic


Intră acum și în grupul de

nechifor

Consiliul Judeţean Suceava a cheltuit în primul trimestru doar 16,12 la sută din fondurile destinate dezvoltării, fapt care a determinat opoziţia să ceară conducerii CJ Suceava lămuriri pentru situaţia actuală şi un program asumat de recuperare a întârzierilor.

Concret, pentru întreg anul 2015, CJ Suceava are prevăzut să cheltuiască 229, 36 milioane de lei, la secţiunea dezvoltare, iar în primul trimestru trebuiau făcute cheltuieli de 44,98 milioane de lei, fiind însă cheltuiţi doar 7,2 milioane de lei.

Liderul grupului PNL din Consiliul Judeţean, Vasile Ilie, s-a arătat îngrijorat de faptul că doar 16 la sută din cheltuielile secţiunii de dezvoltare au fost realizate în primele trei luni ale anului.

„Este nevoie de măsuri energice şi rapide pentru dezvoltare”, a spus Ilie care şi-a exprimat încrederea că la sfârşitul lunii iunie, când se va finaliza al doilea trimestru, vor fi recuperate întârzierile.

vasile ilie 2

Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că situaţia este normală pentru că banii pentru dezvoltare se cheltuie în special în perioada în care se pot derula lucrări, şi că sumele prevăzute pe trimestre sunt împărţite egal.

„A fost iarnă, a nins, a fost frig. Nu s-au putut face lucrări”, a spus Nechifor.

El a îndemnat şi consilierii judeţeni să participe mai activ în ceea ce priveşte dezvoltarea ca acest obiectiv să fie îndeplinit.

Preşedintele CJ Suceava a mai spus că fondurile pentru dezvoltare vor fi cheltuite în cea mai mare parte în trimestrele doi şi trei.

santier

Oficial, în raportul pentru primul trimestru al acestui an, procentele scăzute în ceea ce priveşte cheltuielile sunt determinate de ritmul de execuţie al proiectelor aflate în derulare.

În ceea ce priveşte necheltuirea sumelor de la capitolul Sănătate, motivul este neînceperea lucrărilor de extindere a UPU din SJU Suceava în primul trimestru al anului aşa cum fusese prognozat.

De remarcat este că la sfârşitul primului trimestru al acestui an, excedentul în casă al CJ Suceava este de 22, 66 de milioane de lei, din care 11,9 milioane de lei este excedent al secţiunii de funcţionare, iar restul este al secţiunii de dezvoltare şi provine din fonduri externe nerambursabile şi din subvenţii de la bugetul de stat pentru susţinerea proiectelor europene, fonduri care nu au fost încă utilizate.

 


Intră acum și în grupul de