Alimentaţia sănătoasă, mai aproape de a deveni disciplină obligatorie în şcoli, iniţiativă a senatorului PSD Ovidiu Donţu


Intră acum și în grupul de

Senatorul PSD de Suceava, Ovidiu Donţu a declarat, joi seara, în cadrul emisiunii Ora de politică de la televiziunea regională Intermedia TV, că iniţiativa sa legislativă privind introducerea materiei Alimentaţie sănătoasă ca disciplină obligatorie în şcoală a suscitat interes şi dezbateri în Parlament şi se aşteaptă să fie votată luni.

El a explicat că în urma dezbaterii parlamentare, a constatat că „toată lumea doreşte introducerea acestei materii”.

elevi.gif

Senatorul PSD a spus că forma prin care se va introduce această materie este în discuţie, prin Ordin de ministru ca până acum, sau prin lege, dacă aceasta va fi votată, luni, în Senat.

El a menţionat că dacă iniţiativa sa legislativă va primi votul a minim 85 de senatori, ar fi pentru prima dată când o disciplină va fi introdusă prin lege în programa şcolară, ceea ce ar însemna că Guvernul va trebui să reaşeze disciplinele din programă.

Ovidiu Donţu a subliniat că prin această iniţiativă a determinat o dezbatere reală şi că îşi doreşte ca atât copiii sucevenilor cât şi toţi copiii din ţară să înveţe în şcoală despre alimentaţia sănătoasă ca să fie mai sănătoşi.

El a subliniat că bolile apar şi dintr-o alimentaţie nesănătoasă, iar adulţii din România nu au beneficiat de o asemenea educaţie şi se alimentează după cum au învăţat din familie şi nu după cum recomandă nutriţioniştii.

Ovidiu Donţu a iniţiat o lege privind introducerea Alimentaţiei sănătoase ca disciplină obligatorie în învăţământul preuniversitar începând cu clasa I.

El consideră că este necesar ca, de la vârste fragede, din clasa I, aşa cum propune, copiii să conştientizeze importanţa şi metodele prin care se poate urma un mod de alimentaţie sănătoasă, care să contribuie la păstrarea stării de sănătate a acestor, dar să fie predate şi noţiuni despre ecologie.

Parlamentarul social-democrat menţionează că prin punerea în aplicare a acestei propuneri legislative se va diminua numărul cazurilor de îmbolnăviri la copii determinate de o alimentaţie incorectă.

Potrivit propunerii senatorului Ovidiu Donţu, articolul 68 al Legii educaţiei naţionale 1/2011 va fi modificat şi completat la capitolul privind curricula învăţământului preuniversitar cu alimentaţia sănătoasă, alături de educaţia fizică şi sport care sunt cuprinse în trunchiul comun al planurilor de învăţământ.

Totodată, se menţionează că disciplina Alimentaţie sănătoasă este disciplină obligatorie în învăţământul preuniversitar, începând cu clasa I.


Intră acum și în grupul de