Intră acum și în grupul de
Doi elevi de la Colegiul Tehnic Rădăuţi au reprezentat județul Suceava la concursul AcadNet organizat de CISCO Academy, Universitatea Politehnica București și Uniunea Naţională a Profesorilor de Informatică din România.
În perioada 8 – 10 mai, cei mai buni 20 de elevi din întreaga ţară au participat la faza națională a concursului de Sisteme de calcul şi Reţele de calculatoare AcadNet ce se adresează elevilor din clasele IX-XII, cu preocupări în domeniul ştiinţei utilizării calculatorului, integrării în reţele de calculatoare, proiectării, configurării, depanării, dezvoltării şi utilizării de aplicaţii specifice.
Potrivit IȘJ Suceava, județul nostru a fost reprezentat, la București, de doi elevi de la Colegiul Tehnic Rădăuți, Acsanei Bogdan și Ursulean Andrei.
Elevul Andrei Ursulean a fost distins în cadrul competiției cu premiul III, iar Bogdan Acsanei s-a remarcat prin faptul că a obținut cel mai mare punctaj la proba teoretică, însă s-a clasat al optulea, la nivel național, având punctaj foarte apropiat de cei premiați. Cei doi elevi au fost pregatiti de prof. Georgeta Victoria Ciubotaru.
Concurenţii au avut de parcurs două probe, una teoretică, în limba engleză, şi o probă practică.
Competiția AcadNet se desfășoară, anual, la Universitatea Politehnica București, la Facultatea de Automatică și Calculatoare.
Intră acum și în grupul de