BAC Suceava 2015: Peste 6.000 de absolvenți de liceu sunt așteptați să susțină, luni, proba scrisă la limba română


Intră acum și în grupul de

Absolvenții de liceu intră de luni, 29 iunie, în ultima săptămână de examene din cadrul Bacalaureatului, sesiunea iunie – iulie.

În perioada 8 – 26 iunie au avut loc probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, la limba maternă, într-o limbă de circulație internațională, dar și evaluarea competenţelor digitale. La aceste probe absolvenții de liceu au fost notați cu calificative.

simulare BAC

Adevăratele probe „de foc” pentru absolvenți vor începe de luni, 29 iunie, odată cu testarea la limba română, proba scrisă. Pe 30 iunie candidații la Bac vor susține proba scrisă la limba maternă, pe 1 iulie va avea loc proba scrisă obligatorie a profilului, iar pe 3 iulie proba scrisă, la alegere, a profilului şi specializării.

Potrivit IȘJ Suceava, la proba scrisă la limba română s-au înscris 6103 candidați, iar la proba scrisă obligatorie a profilului 6078 de absolvenți, dintre care 4160 la matematică și 1918 la istorie.

La ultima probă a Bacalaureatului, proba scrisă, la alegere, a profilului şi specializării, sunt așteptați 6094 de candidați. Dintre aceștia, 2313 sunt la biologie, 2010 la geografie, 1011 la discipline socio-umane, 274 la informatică, 246 la chimie și 240 la fizică.

Purtătorul de cuvânt al IȘJ Suceava, prof. Mariana Drumea, a menționat că din numărul total de candidaţi, 487 sunt din serii anterioare.

Totodată, Drumea a explicat că în județul Suceava au fost consituite 20 de centre de examen.

În municipiul Suceava, elevii vor susține probele la Bacalaureat la următoarele instituții de învățământ: Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Colegiul Naţional de Informatica „Spiru Haret”, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu”, Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară.

De asemenea, în Fălticeni au fost stabilite centre de examen Colegiul Naţional „Nicu Gane”, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” şi Colegiul „Vasile Lovinescu”, iar în Rădăuţi Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, Colegiul Tehnic Rădăuţi şi Colegiul „Andronic Motrescu”.

Două centre de examen au fost stabilite în Câmpulung Moldovenesc, respectiv Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” și Colegiul Silvic Bucovina, iar în Siret, Vicovu de Sus și Vatra Dornei câte un centru de examen.

Astfel, la Siret, elevii vor susține probele scrise ale examenului de Bacalureat la Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă”, în Vicovu de Sus la Liceul Tehnologic „Ion Nistor”, iar în Vatra Dornei la Liceul Teoretic „Ion Luca”.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar a menționat că doi candidați vor susține lucrările scrise în condiţii speciale, prin dictare. Este vorba despre un elev de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului care are mâna fracturată şi despre un elev de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava care prezintă deficienţă neuromotorie.

Potrivit unui ordin al Ministerului Educației, lucrările scrise la Bacalaureat vor fi corectate în alt județ.

Rezultatele la Bacalaureat vor fi afișate în data de 6 iulie, până la ora 12.00, urmând ca între orele 12:00 – 16:00 să poată fi depuse contestațiile.

Rezolvarea contestațiilor este programată între 7-9 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate în data de 10 iulie 2015.

Potrivit Ministerului Educației, anul acesta vor fi verificate, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen.

Elevii nu au voie să intre în sala de examinare cu rucsacuri, manuale, notițe sau telefoane.

Cei care încalcă regulile sunt dați afară din examen, chiar dacă nu au copiat, și nu mai pot da Bacul până în septembrie 2016.

 


Intră acum și în grupul de