Copiii participanţi la Atelierele „Din secretele maeştrilor – lumină şi culoare” vor face cunoştinţă cu lucrările sculptorului Iftimie Bârleanu, autorul statuii ecvestre a lui Ştefan cel Mare


Intră acum și în grupul de

 

afis ateliere 2015 NOUTATILa Muzeul de Ştiinţele Naturii din Suceava încep luni, la ora 9:00,  atelierele proiectului de pedagogie muzeală „Din secretele maeştrilor – lumină şi culoare”,  aflat la cea de a IV-a ediţie.

Atelierele organizate în perioada 10-21 august 2015 de Biroul Artă din cadrul Muzeului Bucovinei oferă celor 70 de copii înscrişi posibilitatea de a cunoaşte doi dintre artiştii plastici bucovineni şi câteva dintre lucrările lor, prilej cu care se vor familiariza cu limbajul şi mijloacele de expresie plastice specifice sculpturii, picturii de şevalet şi graficii.

Prima săptămână, 10-14 august, este dedicată artistei plastice Mărioara Pruteanu-Corduban şi diverselor tehnici grafice şi picturale, care vor pune în valoare imaginaţia şi creativitatea tinerilor artişti în cadrul atelierului de pictură „Alternative picturale”.

În săptămâna 17-21 august, copiii îl vor descoperi pe sculptorul Iftimie Bârleanu, autorul statuii ecvestre a lui Ştefan cel Mare (Suceava, 1977) – statuie din bronz turnat, aflată în apropierea Cetăţii de Scaun a Sucevei.

Atelierul de sculptură „Sculptura – artă a volumelor” va oferi participanţilor posibilitatea de a folosi materiale, instrumente şi tehnici specifice modelajului.

Materialele şi ustensilele necesare desfăşurării atelierelor sunt asigurate de către organizator – Muzeul Bucovinei, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Suceava. Copii  vor fi îndrumaţi de un profesor de specialitate şi un responsabil din partea MB.

 


Intră acum și în grupul de