Peste 50 de copii cu posibilităţi financiare reduse, dar cu rezulate bune la învăţătură, au participat la taberele de vară organizate de poliţişti la Ciocăneşti (FOTO)


Intră acum și în grupul de

 

IPJ Suceava şi Romania Children Humaniatrian Foundation au organizat în perioada 24 iulie – 5 august 2015, două tabăre pentru copiii cu posibilităţi financiare reduse, dar cu rezulate bune la învăţătură, în comuna Ciocăneşti, se arată într-un comunicat al Poliţiei Suceava.

Potrivit sursei citate, în perioada 24 – 30 iulie a fost organizată o tabără pentru fete, iar în perioada 31 iulie – 5 august, o tabără de vară cu tematică preventivă pentru băieţi.

La această tabără au participat în total 50 de copii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani din comunele Vama, Ciocăneşti dar şi din judeţul Botoşani. Cu sprijinul Romania Children Humaniatrian Foundation  s-a asigurat cazarea şi masa  tinerilor din mediul rural cu posibilităţi financiare reduse, fiind organizate zilnic ateliere şi workshopuri cu tematică preventivă cu participarea poliţiştilor. Au fost înmâmnate flyere şi afişe preventive şi au fost proiectate filme educative pe linia prevenirii  dispariţiilor de minori, pornografiei infantile pe internet dar şi pe linie de siguranţă rutieră.

De asemenea, a fost organizat şi un workshop de promovare a stilului de viaţă sănătos şi de educaţie sanitară. Activităţile au urmărit respectarea de către tineri a unor norme minime de igienă, fiind tras un semnal de alarmă cu privire la pericolul unor boli periculoase precum tuberculoza. Atelierul a fost condus de dl. Brian Douglas, coordonatorul mai multor activităţi de prevenire şi combatere a tuberculozei, dar şi a adicţiilor de tutun, alcool şi drog.

Au fost organizate activităţi interactive şi concursuri cu tematică preventivă.

  În această vară, pe perioada vacanţei, poliţiştii împreună cu Romania Children Humanitarian Foundation organizează tabere de vară şi şcoli de vară cu tematică preventivă, beneficiari  fiind copii cu posibilităţi financiare reduse dar cu rezultate bune la învăţătură, promovând astfel comportamentul nonviolent şi valorile sociale ce trebuiesc adoptate de tineri.

Până în prezent, în cadrul campaniei a mai fost organizată o tabără de vară, în comuna Vama, în luna iunie 2015.


Intră acum și în grupul de