Intră acum și în grupul de
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava organizează, vineri, în data de 25 septembrie 2015, de la ora 10.00, la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, în Corpul E, „Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenți”.
Absolvenții aflați în căutarea unui loc de muncă vor putea fi intervievați de angajatori din diverse domenii de activitate și vor beneficia de o şedinţă gratuită de orientare şi consiliere privind cariera.
„Bursa pentru absolvenţi din acest an va da posibilitatea absolvenţilor să participe la interviuri cu angajatori din diverse domenii de activitate, să cunoască cerinţele şi criteriile de selecţie pentru cele mai căutate meserii ale momentului şi să cunoască noi instrumente şi tehnici de căutare a unui loc de muncă sau de pregătire a interviului de angajare”, a declarat Anca Capverde, inspector superior comunicare, presă și relații publice din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava.
Capverde a menționat că bursa este deschisă pentru toate persoanele interesate de un loc de muncă, fără limite de vârstă sau nivel de studii, iar solicitanţii rezidenţi în alte localităţi din judeţ, pot participa la bursa din Fălticeni, Rădăuţi, de la Casa Germană, sau Câmpulung Moldovenesc.
În ceea ce privește oferta locurilor de muncă disponibile, până la data de 16 septembrie a.c. s-au înregistrat 93 de locuri vacante, dintre care 36 de posturi la Suceava, 40 de posturi la Fălticeni şi 17 posturi la Cîmpulung Moldovenesc.
„Solicitanţii cu nivel de studii mediu sau profesional pot ocupa unul din posturile de operator calculator, funcţionar marketing, funcţionar transport, electrician, vânzător, paznic, operator la maşini cu comanda numerică, cele mai ofertante domenii de activitate pe acest segment fiind construcţiile, colectarea deşeurilor şi fabricarea produselor din minerale nemetalice”, a mai spus Anca Capverde.
Ea a arătat că solicitanţii cu nivel superior de studii pot opta, până în prezent, pentru un post de inginer proiectant în silvicultură, inginer mecanic, inginer geodez, inginer reţele electrice, inginer automatist, economist sau programator.
De asemenea, solicitanţii care nu au nicio calificare se vor putea angaja ca asamblor cabluri auto, femeie de serviciu, muncitor necalificat în diferite domenii de activitate precum: fabricarea autovehiculelor de transport rutier, colectarea deşeurilor sau construcţii.
Intră acum și în grupul de