Modernizarea Unităţii de Primire a Urgenţelor a Spitalul Judeţean Suceava începe după respingerea contestaţiilor


Intră acum și în grupul de

Lucrările de extindere şi modernizare a Unităţii de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava pot începe cu firma General Construct care a câştigat licitaţia organizată pentru efectuarea construcţiei după ce contestaţia depusă de firma botoşăneană Victor Construct a fost respinsă.

UPU Suceava

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, marţi, în emisiunea Ora de politică de la Intermedia TV că s-a început modernizarea şi extinderea UPU.

„Am stat două luni pe contestaţii”, a spus Nechifor care a precizat că firma Victor Construct, care a contestat rezultatul licitaţiei, nu a obţinut câştig de cauză.

Preşedintele CJ Suceava a explicat că întârzierea de două luni este destul de mare în condiţiile în care trebuiau făcute lucrările exterioare până în luna noiembrie ca apoi, în lunile noiembrie-decembrie să fie executate lucrările de interior astfel încât în ianuarie să fie funcţională o Unitate de Primire a Urgenţelor modernizată.

„Ne-au dat peste cap două luni de întârziere”, a spus Nechifor care a arătat că, din păcate, astfel funcţionează lucrurile în România.

El a mai declarat că nu consideră normal ca o firmă să facă numeroase contestaţii neîntemeiate care au ca rezultat întârzierea unor lucrări publice necesare.

 


Intră acum și în grupul de