Nechifor salută intenţia sucevenilor de a dona sânge şi le recomandă să se programeze pentru ca efortul lor să fie util


Intră acum și în grupul de

Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, după o întâlnire cu reprezentanţii Centrului de Transfuzii Sanguine şi Spitalului Judeţean Suceava că persoanele care doresc să doneze sânge să se programeze pentru a nu supraaglomera Centru de transfuzii şi a menţionat că va fi nevoie de sânge pe o perioadă mult mai lungă.

pilat nechifor bradatan rambu

Nechifor a anunţat într-o conferinţă de presă că din informaţiile existente, o tânără originară din Rădăuţi, Andreea Popescu, este printre răniţii din Clubul Colectiv din Bucureşti şi că starea acesteia este stabilă.

El a spus că este de salutat faptul că mulţi suceveni şi-au exprimat intenţia de a dona sânge pentru victimele tragediei din Bucureşti, dar a explicat că va trebui ca aceştia să se programeze pentru că sângele are o perioadă de valabilitate de 45 de zile.

„Cea mai bună formă de păstrare a sângelui este la donator”, a spus Nechifor.

Directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Suceava, Maria Pilat, a declarat la rândul său că numărul donatorilor a crescut dar este nevoie ca donarea de sânge să se facă pe o perioadă mai lungă întrucât valabilitatea este de 45 de zile.

Ea a arătat că în primele ore s-au prezentat 28 de donatori în condiţiile în care media zilnică este de 30 de donatori şi că a primit semnale de la mai multe instituţii că angajaţii doresc să doneze sânge.

Pilat a mai spus că elevii dintr-un liceu sucevean au venit luni să doneze sânge şi că marţi vor veni elevi de la un liceu din Gura Humorului.

Mai mult, sunt anunţaţi donatori din Poliţie, Jandarmerie, ISU, sau Spitalul Judeţean Suceava.

Ea a precizat în prezent se completează stocul necesar judeţului Suceava şi se constituie şi un stoc tampon care să fie trimis la Bucureşti dacă e nevoie şi a subliniat că preşedintele CJ Suceava i-a spus că va pune la dispoziţie un avion pentru transportul urgent al sângelui la Bucureşti, dacă va fi necesar.

Directorul SJU Suceava, Vasile Rambu, a declarat că unitatea spitalicească suceveană ar putea contribui cu un chirurg plastician şi doi-trei medici ATI, dacă va fi necesar.

El a spus că se vor putea transmite la spitale din Bucureşti şi două-trei respiratoare din spitalul sucevean dacă se va solicita.

Directorul medical al SJU Suceava, Tiberius Brădăţan, a explicat că în cazul pacienţilor din Club Colectiv recuperarea va dura câteva luni şi că va fi nevoie de sânge pe o perioadă mai lungă motiv pentru care a solicitat şi el ca sucevenii care vor să doneze sânge să nu vină toţi acum, ci etapizat, pentru ca efortul lor să fie folositor.

El a mai anunţat că medicul chirurg plastician sucevean poate face şi prelevări de piele în vederea realizării de transplant.

 


Intră acum și în grupul de