Intră acum și în grupul de
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a coborât, miercuri, în mina de uraniu de la Crucea pentru a respecta o promisiune pe care a făcut-o minerilor la începutul anului când aceştia au protestat nemulţumiţi de salarii, dar şi de condiţiile de pensionare.
Nechifor a anunţat, miercuri, că a fost la mina de uraniu de la Crucea, într-o galerie la o adâncime de 100 de metri, unde este construită şi o capelă şi o troiţă în memoria minerilor care şi-au pierdut viaţa în cei 40 de ani de la deschiderea minei.
Preşedintele CJ Suceava a subliniat că oamenii din Crucea, Ostra, Broşteni , Stulpicani, Dorna Arini îşi doresc un loc de munca stabil, de unde să îşi poată duce pâinea acasă copiilor.
„Am promis în urmă cu câteva luni că voi intra în subteran şi astăzi pot să spun că am înţeles mai bine această meserie, iar lucrurile încep să se schimbe în bine cu noua conducere”, a spus Nechifor.
Împreună cu preşedintele CJ Suceava au coborât în mină deputatul ALDE, Cezar Cioată, fost angajat al Companiei Naţionale a Uraniului, dar şi primari din zonă.
Intră acum și în grupul de