Protecţia Consumatorului Suceava: Firmă de tâmplărie tip PVC închisă şi aproape 200 de amenzi aplicate în luna octombrie


Intră acum și în grupul de

tamplarie pvc

Un număr de 196 de sancţiuni în valoare de 159 150 de lei au fost aplicate, în luna octombrie, de comisarii suceveni pentru protecţia consumatorilor, iar activitatea unei firme care execută tâmplărie tip PVC a fost oprită pentru afectarea intereselor economice ale unor clienţi.

Comisarul şef adjunct al CJPC Suceava, Vasile Latiş, a declarat că în luna octombrie au fost efectuate 340 de acţiuni de control fiind aplicate 196 sancţiuni în valoare de 159150 lei.

El a spus că în acelaşi interval au fost înregistrate 165 de reclamaţii şi a fost oprită activitatea unei firme de execuţie a tâmplăriei tip PVC pentru afectarea intereselor economice ale consumatorilor.

Latiş a precizat că toate controalele s-au desfăşurat ca urmare a cercetării reclamaţiilor şi a acţiunilor tematice de control dispuse la nivel naţional şi regional.

Şeful CJPC Suceava a spus că 48 de acţiuni de control au vizat modul de respectare a legislaţiei privind comercializarea  laptelui de consum, laptelui conservat, laptelui pentru cafea, iar în urma verificărilor au fost aplicate 17 amenzi în valoare de 35 000 lei, fiind oprite de la comercializare produse în valoare de 4179,59 lei, iar printre deficienţele constate se numără lipsa listei de ingrediente şi a gramajului, precum şi lipsa evidenţierii alergenilor.

El a mai spus că alte 33 de controale au vizat service-urile auto, comisarii suceveni aplicând 13 amenzi în valoare de 13900 lei, pentru lipsa tarifelor şi a traducerii în limba română pentru piesele şi uleiurile importate.

Vasile Latiş

Latiş a arătat că o altă tematică de control a vizat respectarea legislaţiei la comercializarea pâinii şi produselor de panificaţie, fiind efectuate  38 de controale în urma cărora au fost depistate mai multe deficienţe, printre care se numără neevidenţierea componentelor alergene şi afişarea necorespunzătoare a preţurilor, comisarii aplicând  14 amenzi, în valoare de 10 200 de lei.


Intră acum și în grupul de