Suceava Noastră constată: Lucruri ce pot fi văzute doar în Suceava – 2 în loc de 1


Intră acum și în grupul de

Iniţiatorul Asociaţiei Suceava Noastră, Dan Ioan Cuşnir, atrage atenţia autorităţilor locale sucevene că în urma “modernizării” zonei din apropierea Palatului Administrativ, au fost montaţi noi stâlpi de iluminat stradal, dar că cei vechi au rămas la locul lor şi sunt cei pe care este arborat drapelul naţional.

Într-un mesaj adresat administraţiei locale sucevene, Cuşnir cere acestora să facă astfel încât drapelul naţional să fi amplasat astfel încât să insufle sentimental de mândrie şi respect.

Simbolul national Suceava

„Domnule Primar Ion Lungu, Domnilor Viceprimari, Domnilor Consilieri Locali,

Cetăţenii Sucevei au nevoie de redobândirea mândriei de a fi suceveni şi a mândriei de a fi români! Mândria nu se cultivă împărţind sarmale de Ziua Naţională a României! Mândria se cultivă şi prin respect faţă de simbolurile naţionale.

Amplasarea a câte 2 stâlpi unul lângă altul, unul nou folosit la iluminat şi unul vechi pentru susţinerea steagurilor şi a firelor, face parte din „lucrurile pe care le poţi vedea doar în Suceava”!

Dacă tot s-au cheltuit aproape 1 milion de euro pentru amenajarea (cu dale din ciment cu nume de granit ) în vecinătatea Palatului Administrativ, a unei „zone pietonale pentru autoturisme” – zona redenumită ulterior „drum”, va rog frumos să faceţi în aşa fel încât până la data de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, Drapelul Naţional să fie amplasat astfel încât să le insufle sucevenilor sentimentul de mândrie şi de respect.

Ştiţi de ce nu observaţi aceste detalii? Pentru că pur şi simplu NU va pasă de Suceava şi de Suceveni!

Şi din acest motiv, va trebui Să ne Luăm Oraşul Înapoi!

Pas cu pas!

Dan Cusnir, iniţiator Suceava Noastră!”, se arată în mesajul lui Dan Ioan Cuşnir.

Drapel Suceava


Intră acum și în grupul de