Intră acum și în grupul de
Doi ofițeri și șapte subofiţeri ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava au fost înaintați în grad, înainte de termen, cu prilejul Zilei Naţionale a României.
Ceremonia de avansare în grad a avut loc în cursul zilei de miercuri, la sediul instituției sucevene, cei doi ofiţeri fiind înaintaţi în grad înaintea expirării stagiului minim printr-un ordin al MAI.
De asemenea, cei șapte subofiţeri care au fost înaintaţi în grad înaintea expirării stagiului minim printr-un Ordin al inspectorului general al Jandarmeriei Române.
„Festivitatea a debutat cu prezentarea Ordinului ministrului afacerilor interne pentru înaintarea în grad a ofiţerilor şi a Ordinului inspectorului general al Jandarmeriei Române pentru înaintarea în grad a subofiţerilor, după care, în prezenţa colegilor, conducerea inspectoratului a înmânat cadrelor noile grade. După oficierea unei slujbe religioase de către preotul militar şi felicitarea ofiţerilor şi subofiţerilor, activitatea s-a finalizat cu intonarea Imnului Naţional al României”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava.
În conformitate cu legislaţia specifică, avansări înainte de termen pot avea loc cu ocazia Zilei Naţionale a României sau a Zilei Jandarmeriei Române (3 aprilie). De asemenea, în fiecare an, la data de 1 august, se înaintează în gradul următor militarii jandarmi care îndeplinesc stagiul minim în grad în cursul anului respectiv. (M.T.)
Intră acum și în grupul de