Intră acum și în grupul de
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, bioinginer Adrian Popescu, a declarat, luni, pentru NewsBucovina că instituţia a transmis, la recomandarea Ministerului Sănătăţii, adrese către spitalele din judeţul Suceava şi către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava prin care se solicită să fie asigurate, în perioada Sărbătorilor de iarnă, stocurile de medicamente şi materiale sanitare, iar aparatura din dotarea unităţilor să fie funcţională.
Totodată, s-a solicitat asigurarea permanenţei cu personal medical pentru acordarea asistenţei medicale şi pentru Centrele de Permanenţă fixe din localităţile Cajvana şi Vicovu de Sus, dar şi pentru Centrul de Permanenţă MedFam Bucovina Nord, care funcţionează prin rotaţie în localităţile sucevene Bilca, Brodina, Straja şi Ulma, centre aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Suceava, a spus Popescu.
La rândul său, directorul medical al SJU Suceava, medicul Tiberius Brădăţan, a declarat pentru News Bucovina că activitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava se va desfăşura normal în perioada Sărbătorilor de iarnă, fiind asigurate stocurile de medicamente şi materiale sanitare necesare, cu excepţia vaccinului antitetanos, care ar urma să fie achiziţionat până la sfârşitul anului.
El a spus că stocul de vaccin antirabic a fost refăcut, la mijlocul săptămânii trecute, iar până la sfârşitul acestui an se speră că va fi achiziţionat şi vaccinul antitetanos, pentru care există deja comanda efectuată către furnizor.
Brădăţan a precizat că activitatea spitalului se va desfăşura normal în perioada sărbătorilor de iarnă, cu excepţia secţiilor de cronici care vor funcţiona până pe 31 decembrie când vor fi efectuate şi ultimele externări, apoi internările vor fi reluate din data de 4 ianuarie 2016.
Directorul medical al SJU Suceava a mai spus că şi meniul pacienţilor, în special pentru cei care nu au recomandat un regim alimentar strict, va fi unul de sărbătoare şi va include, printre altele, cozonac şi sărmăluţe. (Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de